Radar de precipitații
Figura 1: Radar de precipitații al Serviciului Meteorologic German din Essen-Bredeney
(51°24’20,5" N 6°58’01,6"E)
Figura 1: Radar de precipitații al Serviciului Meteorologic German din Essen-Bredeney
(51°24’20,5" N 6°58’01,6" E)
Cum funcționează radarul de precipitații?
Radar de precipitații
Un radar de precipitații este un radar meteorologic care funcționează în banda S sau în banda C (mai rar în banda X, din cauza atenuării ridicate), echipat cu o antenă parabolică simetrică, rotativă și orientabilă. În banda X poate fi utilizat și un grup de antene cu fante în ghid de undă. Radarul funcționează conform principiului radarului cu impulsuri, pentru a obține distanțe mari de detectare. Contrar unei concepții răspândite, radarul de precipitații nu măsoară dimensiunea norilor.
Cu ajutorul unui radar de precipitații pot fi determinate următoarele mărimi de măsurare:
- Capacitatea de reflexie (reflectivitatea) a particulelor de precipitații („hidrometeori”), pe baza căreia se poate estima intensitatea precipitațiilor. Prin urmare, radarul este utilizat pentru localizarea zonelor cu precipitații și pentru măsurarea cantitativă a acestora. Cantitatea acumulată de precipitații poate fi calculată prin integrarea în timp a intensităților precipitațiilor determinate într-un punct de la suprafața solului. Pe baza valorilor reflectivității și a unor ipoteze adecvate poate fi estimat și conținutul de apă lichidă integrat pe verticală al norului de precipitații.
- Prin compararea a două perioade de impulsuri poate fi măsurată o frecvență Doppler, care reprezintă distribuția vitezei radiale a mișcării picăturilor de ploaie în raport cu radarul. Din aceasta poate fi determinată viteza radială a vântului. Prin compararea tuturor acestor viteze în timpul unei rotații a antenei poate fi determinată viteza orizontală a vântului.
- La majoritatea radarelor moderne, energia de emisie este împărțită într-o componentă cu polarizare orizontală (H) și una cu polarizare verticală (V), fiind transmise ambele tipuri de polarizare. Din ecourile recepționate sunt evaluate diferențele de reflectivitate, coerența dintre semnalele H și V și diferența lor de fază. Aceste caracteristici furnizează informații suplimentare despre dimensiunea, forma și natura particulelor de precipitații. Astfel pot fi diferențiate mai bine, de exemplu, ploaia, ninsoarea și grindina.
Majoritatea radarelor moderne de precipitații permit observarea tridimensională. După fiecare rotație, acestea modifică unghiul de elevație al antenei și scanează separat fiecare domeniu de unghiuri de elevație (scanare în elevație) din jurul antenei. Astfel se obține o scanare volumetrică, care (în comparație cu un radar de supraveghere a traficului aerian) poate fi actualizată doar relativ lent, la intervale de 5 până la 15 minute (în funcție de numărul unghiurilor și de precizia dorită). La Serviciul Meteorologic German, un ciclu complet durează cinci minute.
parabolic
ortomodal
alimentare
Figura 2: Reprezentare schematică a unui radar meteorologic instalat sub un radom
Figura 2: Reprezentare schematică a unui radar meteorologic instalat sub un radom
Date tehnice
Radarul de precipitații utilizează, de regulă, un singur impuls de emisie scurt și cu bandă îngustă, generat de un tub de microunde de mare putere (magnetron sau clistron). Un emițător cu magnetron este considerabil mai ieftin decât unul cu clistron, însă are dezavantajul că radarul poate funcționa doar pseudo-coerent, în loc de complet coerent, ceea ce reduce precizia măsurării frecvenței Doppler. Pot fi utilizate și emițătoare cu semiconductoare, însă, din cauza tensiunii maxime limitate suportate de semiconductoare, acestea au o putere de impuls mai redusă. Necesitatea rezultată de a utiliza impulsuri de emisie modulate în interiorul impulsului și cu bandă mai largă reduce, de asemenea, precizia din cauza lobilor laterali temporali (time sidelobes). Sensibilitatea receptorului este, de asemenea, limitată, deoarece un receptor cu bandă mai largă captează mai mult zgomot perturbator.
Figura 3: Din cauza divergenței undelor electromagnetice, volumul impulsului crește odată cu distanța, astfel încât radarul este mai precis la distanțe mai mici.
Figura 3: Din cauza divergenței undelor electromagnetice, volumul impulsului crește odată cu distanța, astfel încât radarul este mai precis la distanțe mai mici.
Antena radar
Antena radar este, de regulă, o antenă reflector cu un reflector parabolic, care generează o diagramă de radiație a antenei simetrică. Unghiul de deschidere al acestei diagrame este de obicei de aproximativ unu până la două grade. Diametrul reflectorului depinde de banda de frecvență utilizată și este cuprins între 40 și 80 de lungimi de undă. Antena este alimentată printr-un corn de alimentare. Un cuplor ortomodal permite radarelor cu dublă polarizare să emită simultan sau alternativ polarizare orizontală și verticală.
Frecvența de emisie, respectiv lungimea de undă
Pentru acoperirea unei suprafețe întinse este necesară o rețea de radare, numărul acestora depinzând de raza efectivă de acțiune a fiecărui radar. Totuși, precizia unui radar de precipitații scade odată cu distanța (vezi volumul impulsului din Figura 3). Alegerea lungimii de undă utilizate depinde și de costul echipamentelor radar, de acoperirea necesară și de tipul predominant de precipitații. În plus, curbura Pământului devine semnificativă la distanțe mari, astfel încât fenomenele meteorologice aflate la altitudine joasă dispar dincolo de orizont.
În regiunile tropicale și subtropicale, unde rețelele radar sunt adesea mai puțin dezvoltate, sunt utilizate în principal radare din banda S. Raza lor mare de acțiune permite supravegherea unor teritorii extinse chiar și cu un număr redus de stații radar. Acestea pot atinge distanțe de până la 800 km, realizabile efectiv în condiții atmosferice speciale de propagare (Ducting). Radarele din banda S sunt relativ costisitoare, însă utilizează o lungime de undă care este doar puțin atenuată chiar și în condiții de precipitații foarte intense sau grindină, fiind ideale pentru regiunile afectate frecvent de furtuni puternice, cicloane tropicale și tornade. Puterea de emisie a acestor radare este de ordinul megawaților. În condiții normale de propagare, dincolo de 250 km, din cauza curburii Pământului, radarul poate detecta precipitațiile doar la altitudini foarte mari și este adecvat numai pentru identificarea celor mai importante celule de furtună (la altitudini de peste 15 km și la o distanță de 800 km față de radar).
În Europa, unde rețeaua de radare meteorologice este foarte bine dezvoltată (climat temperat), sunt utilizate în principal radare din banda C. Această bandă de frecvență oferă o precizie mai ridicată. Raza de acțiune a acestor radare este limitată la aproximativ 250 km, însă, datorită cerințelor de precizie, în practică sunt utilizați de regulă doar 150 până la 180 km. Radarele din banda C sunt mai economice, dar folosesc o lungime de undă care este atenuată în timpul ploilor puternice. Acest lucru este acceptabil în zonele cu climat temperat, unde precipitațiile sunt în general slabe sau moderate. Totuși, în timpul furtunilor puternice de vară, aceste radare oferă rezultate mai puțin bune. Puterea impulsurilor emise este, în general, de 250 kW.
Sensibilitatea și dinamica receptorului
Din punct de vedere tehnic sunt posibile sensibilități ale receptorului mai mici de −100 dBm. Aceste receptoare pot prelucra semnale de ecou cu puteri mai mici de o zecime de picowatt. În acest domeniu, zgomotul de fond reprezintă principala sursă de interferențe. Pentru a reduce pierderile din liniile de alimentare ale antenei, receptoarele sunt amplasate cât mai aproape posibil de antenă.
În același timp, ele trebuie să poată procesa și semnale ecou extrem de puternice. Pentru a obține dinamica liniară a receptorului necesară, de până la 105 dB, sunt utilizate în paralel mai multe receptoare cu sensibilități diferite. Software-ul selectează apoi semnalul cu cel mai bun raport semnal-zgomot, care nu este încă saturat.
Frecvența de repetare a impulsurilor
Radarele moderne de precipitații au o viteză mare de rotație a antenei și o frecvență de repetare a impulsurilor ridicată. Deoarece fenomenele meteorologice se desfășoară în principal în troposferă, a cărei limită superioară se află, în funcție de latitudinea geografică, la aproximativ 8 până la 18 km altitudine, domeniul vertical care trebuie supravegheat este limitat. Din acest motiv, pentru unghiurile mari de elevație nu este necesară utilizarea razei maxime de 250 km. În plus, la unghiurile mari de elevație nu există influența ecourilor perturbatoare de la ținte fixe. La aceste unghiuri, riscul apariției unor ecouri de la distanțe ambigue provocate de precipitații este, de asemenea, mai mic. În aceste condiții poate fi utilizată o frecvență de repetare a impulsurilor mult mai mare, iar antena se poate roti mai rapid decât la unghiurile de elevație mici.
Figura 4: Strategia de scanare a unui radar de precipitații
(Scara verticală a fost mărită în raport 5:1, de aceea unghiurile mai abrupte par mai înguste. Totuși, toate au aceeași lățime a fasciculului.)
Figura 4: Strategia de scanare a unui radar de precipitații
(Scara verticală a fost mărită în raport 5:1, de aceea unghiurile mai abrupte par mai înguste. Totuși, toate au aceeași lățime a fasciculului.)
Strategia de scanare
Strategia de scanare este prezentată în Figura 4. Un ciclu începe cu o scanare a precipitațiilor, al cărei unghi de elevație depinde de unghiul de mascare al orizontului din poziția radarului. În timpul acestei rotații, radarul funcționează cu o frecvență de repetare a impulsurilor de 600 Hz, ceea ce asigură o distanță maximă de măsurare fără ambiguități de 250 km, dintre care sunt utilizați efectiv doar 150 km. Antena se rotește cu o viteză de 12° pe secundă (≙ 2 rot/min). Apoi începe scanarea volumetrică cu un unghi de elevație de 5,5°, iar după fiecare rotație următoare unghiul este redus cu câte un grad. Aceste scanări utilizează o frecvență de repetare a impulsurilor de 600 sau 800 Hz. Viteza de rotație a antenei crește ușor la 18° pe secundă (≙ 3 rot/min), doar cea mai joasă scanare folosind din nou 12° pe secundă (pentru suprimarea ecourilor de la ținte fixe). La a opta rotație se efectuează o scanare la un unghi de elevație de 8° și cu o frecvență de repetare a impulsurilor de 800 sau 1 200 Hz. Pentru unghiurile de elevație de 12°, 17° și 25° se utilizează 2 410 Hz și o viteză de rotație de 30° pe secundă (≙ 5 rot/min). La final se realizează o scanare verticală în sus, utilizată pentru calibrarea internă. Antena este apoi orientată spre nord și așteaptă începerea ciclului următor. Toate radarele de precipitații ale Serviciului Meteorologic German încep simultan următorul ciclu de scanare. Astfel, rotația antenelor este sincronizată aproximativ, ceea ce reduce riscul interferențelor reciproce. În același timp, acest lucru facilitează realizarea produselor radar compozite (calcularea imaginilor și combinarea datelor provenite de la mai multe radare), deoarece, de exemplu, toate datele din scanarea precipitațiilor provin din același minut.
Figura 5: Acoperirea orizontală a rețelei de radare meteorologice din Germania (Sursa: Serviciul Meteorologic German)
Amplasare
Serviciul Meteorologic German operează în Germania o rețea formată din 17 radare de precipitații, amplasate astfel încât să asigure acoperirea întregului teritoriu al Republicii Federale Germania. Zonele lor de acoperire se suprapun parțial, astfel încât, în cazul defectării unui radar, pot fi utilizate datele radarelor învecinate. Unul dintre aceste radare este mobil, astfel încât poate fi relocat temporar într-o zonă în care este planificată o perioadă mai lungă de indisponibilitate a unui alt radar.
Prezentare generală a radarelor meteorologice prezentate în Radartutorial.