Schema bloc a unui receptor pentru radar meteorologic
Schema bloc a unui receptor pentru radar meteorologic
Receptor liniar cu gamă dinamică mare
În cazul radarelor meteorologice, nu se determină doar poziția țintelor, ci se efectuează și măsurători cantitative. Acest principiu fundamental determină și cerințele impuse receptorului unui radar meteorologic.
Receptorul trebuie să funcționeze fiabil chiar și în prezența ecourilor puternice provenite de la obiecte staționare. Acesta necesită o gamă dinamică mare, o sensibilitate foarte ridicată și, mai ales, o caracteristică de transfer cât mai liniară și cunoscută cu precizie. Numai astfel se pot obține estimări cantitative ale intensității precipitațiilor pornind de la amplitudinea măsurată a ecourilor.
Compresia gamei dinamice în receptor este, în principiu, posibilă, cu condiția ca respectiva caracteristică să fie cunoscută și inversabilă în mod univoc pe întregul domeniu de măsurare necesar. Procesorul de semnal radar trebuie să poată reconstitui amplitudinea inițială a semnalului pe baza semnalului comprimat. În special, nu trebuie să se piardă nicio informație privind amplitudinea din cauza limitării semnalului sau a suprasarcinii. Din acest motiv, circuitele simple de control al sensibilității în funcție de timp (STC) și amplificatoarele logaritmice de frecvență intermediară urmate de demodulare, utilizate la radarele de supraveghere a spațiului aerian, nu sunt adecvate măsurătorilor meteorologice cantitative fără o corecție corespunzătoare a caracteristicii de transfer.
În schema receptorului prezentată se utilizează totuși un amplificator logaritmic urmat de un convertor analog-digital pentru a genera un semnal de comandă destinat unui atenuator reglabil. Acest semnal de comandă este transmis simultan și procesorului de semnal radar. Astfel, valoarea atenuării aplicate la un moment dat este cunoscută și poate fi luată în considerare la calcularea amplitudinii inițiale a ecoului.
Sistemul de reglare trebuie să reacționeze suficient de rapid și să fie sincronizat cu precizie în timp cu semnalul de ecou corespunzător. În schema prezentată se utilizează în acest scop convertoare analog-digitale rapide de tip flash (Flash ADC), cu o întârziere de ordinul unei nanosecunde. Pentru ca modificarea atenuării să devină efectivă la momentul potrivit, și semnalul din calea liniară de recepție trebuie întârziat corespunzător. Astfel pot fi evitate impulsurile tranzitorii nedorite produse la comutare și erorile de măsurare a amplitudinii. Întârzierile de acest ordin pot fi realizate cu ajutorul liniilor coaxiale de întârziere formate din câțiva metri de cablu.
Figura 1: Schema bloc a unui radar meteorologic cu receptor liniar cu gamă dinamică mare
Sistemul prezentat este un radar coerent. Toate frecvențele și impulsurile de sincronizare sunt derivate din frecvența foarte stabilă a unui oscilator principal și au, prin urmare, o relație de fază bine definită între ele. Prin multiplicarea repetată a frecvenței și amestecarea semnalelor intermediare se generează frecvența oscilatorului STALO. Aceasta este mai mare decât frecvența de emisie cu valoarea frecvenței intermediare (IF).
Și frecvența intermediară este derivată din frecvența oscilatorului principal. Oscilatorul corespunzător este denumit adesea COHO, deoarece asigură relația de fază (coerența) pe calea de recepție. Frecvența de emisie se obține prin amestecarea frecvențelor STALO și COHO. În modulator, impulsul de emisie este generat inițial la putere redusă ca un segment scurt al acestei oscilații continue. Ulterior, impulsul este amplificat și radiat de antenă la putere mare. Etajul final al emițătorului utilizează un clistron cu mai multe cavități rezonante, care permite obținerea unei puteri mari în impuls la o durată scurtă a impulsului de emisie.
Frecvența de repetare a impulsurilor poate fi modificată. Această modificare poate fi asociată cu o ajustare corespunzătoare a duratei impulsului de emisie, astfel încât radarul să funcționeze cu un factor de umplere constant (Duty Cycle). Aceasta presupune însă ca și lățimea de bandă a receptorului să poată fi adaptată diferitelor durate ale impulsurilor.
Pentru realizarea unei scanări volumetrice complete pot fi utilizate diferite perioade de repetare a impulsurilor și, prin urmare, diferite distanțe maxime de măsurare. La unghiuri de elevație foarte mari nu este necesară căutarea norilor până la altitudinea ionosferei. Prin urmare, la unghiuri de elevație de aproximativ 15–20° sau mai mari, o distanță de măsurare mai mică poate fi suficientă. Timpul de recepție necesar este atunci mai scurt decât în cazul observării la unghiuri mici de elevație, cu o distanță mare de măsurare. Astfel, o scanare volumetrică completă poate fi încheiată într-un timp mai scurt.