Lățimea de bandă a receptorului
Figura 1: Variația amplitudinii unui semnal într-un filtru trece-bandă cu o lățime de bandă definită la −3 dB
Figura 1: Variația amplitudinii unui semnal într-un filtru trece-bandă cu o lățime de bandă definită la −3 dB
Figura 1: Variația amplitudinii unui semnal într-un filtru trece-bandă cu o lățime de bandă definită la −3 dB
Lățimea de bandă a receptorului
Lățimea de bandă
Lățimea de bandă B, BW sau Δf reprezintă diferența dintre frecvența de tăiere superioară și cea inferioară a unui receptor radar și se exprimă în hertzi (Hz). În cazul unui semnal în banda de bază al cărui spectru începe de la frecvența zero, lățimea de bandă este egală cu frecvența de tăiere superioară. Într-un receptor radar, lățimea de bandă este determinată de obicei de filtrele trece-bandă ale amplificatorului de frecvență intermediară. Receptorul trebuie să poată prelucra întreaga bandă de frecvențe ocupată de semnalul ecou recepționat.
Totuși, cu cât lățimea de bandă este mai mare, cu atât este mai mare și puterea zgomotului de fond care trece prin receptor. Deoarece acest zgomot este distribuit statistic în spectrul de frecvențe, creșterea lățimii de bandă determină și creșterea puterii zgomotului recepționat. Ca urmare, se deteriorează raportul semnal-zgomot și, implicit, sensibilitatea maximă care poate fi obținută cu receptorul.
Spectrul de frecvențe al unui impuls dreptunghiular poate fi analizat cu ajutorul transformatei Fourier rapide (FFT). Un impuls dreptunghiular ideal conține teoretic componente spectrale care se extind până la frecvențe infinit de mari. În practică însă, caracteristicile emițătorului, receptorului și instrumentelor de măsură utilizate limitează domeniul de frecvențe care poate fi exploatat. Cu cât lățimea de bandă a receptorului este mai mare, cu atât poate fi reprodusă mai fidel forma inițială a impulsului, cu fronturile sale abrupte.
Pentru impulsurile radar simple și nemodulate, lățimea de bandă necesară B poate fi estimată aproximativ prin inversul duratei impulsului τ. Valoarea exactă depinde de forma impulsului și de definiția aleasă pentru lățimea de bandă:
| B ≈ | 1 | (1) |
| τ |
În cazul țintelor în mișcare, efectul Doppler provoacă o deplasare a spectrului de frecvențe al semnalului reflectat. Pentru țintele care se apropie de radar, durata impulsului se reduce, de asemenea, ușor, iar lățimea de bandă a semnalului crește corespunzător. Totuși, la stabilirea lățimii de bandă a receptorului trebuie avut în vedere în primul rând faptul că deplasarea de frecvență Doppler modifică poziția spectrului semnalului recepționat față de caracteristica de trecere a receptorului. Prin urmare, lățimea de bandă a receptorului trebuie să țină cont nu numai de lățimea de bandă a semnalului propriu-zis, ci și de deplasările de frecvență Doppler preconizate.
Exemplu practic: Lățimea de bandă a receptorului unui radar P-12
În perioada în care am fost comandantul unei stații radar P-12 , am constatat că reducerea lățimii de bandă a amplificatorului de frecvență intermediară permitea diminuarea considerabilă a zgomotului de fond. În același timp însă, indicațiile țintelor corespunzătoare unor aeronave deosebit de rapide, precum SR-71, deveneau mai slabe. Așadar, reducerea puterii zgomotului nu conducea în mod obligatoriu la îmbunătățirea detectabilității tuturor țintelor.
O posibilă explicație este deplasarea de frecvență Doppler a semnalelor ecou. În cazul țintelor care se deplasează cu viteze foarte mari, o parte a spectrului deplasat poate ajunge în afara benzii de trecere a unui filtru de frecvență intermediară cu bandă îngustă. În consecință, nu numai zgomotul, ci și semnalul util este atenuat. Lățimea de bandă optimă a receptorului reprezintă astfel întotdeauna un compromis între reducerea zgomotului și recepționarea semnalului util cu pierderi cât mai mici.
În sistemele radar care utilizează modulația intraimpuls a impulsului emis, lățimea de bandă a receptorului este mult mai mare decât inversul duratei impulsului. În acest caz, lățimea de bandă necesară depinde de tipul modulației intraimpuls, de funcția de ponderare și de durata impulsului comprimat. În cazul modulației liniare în frecvență, o lățime de bandă mai mare permite obținerea unor celule de distanță (Range Cells) mai mici și a unei rezoluții în distanță mai bune, fără ca lobii secundari (Time-Side-Lobes) să devină excesiv de mari în timpul compresiei impulsurilor.
În cazul radarelor științifice cu cerințe deosebit de ridicate privind rezoluția în distanță, în practică se utilizează lățimi de bandă ale semnalului de ordinul a 100 până la 200 MHz. Unele receptoare foarte sofisticate dispun, de asemenea, de o lățime de bandă reglabilă continuu, controlată de procesorul de semnal radar.
Produsul timp-bandă
O mărime utilizată frecvent pentru caracterizarea compresiei impulsurilor este produsul timp-bandă τ·B (exprimat în µs·MHz, rezultatul fiind astfel o mărime adimensională), definit ca produsul dintre durata impulsului și lățimea de bandă a semnalului. În diferite sisteme radar, acest produs poate avea valori cuprinse între 5 și 1000. Pentru valori relativ mici, de exemplu între 5 și 15, în condiții favorabile se poate obține o atenuare a lobilor secundari de până la 35 dB. Pentru valori mai mari, între 15 și 500, sistemele optimizate cu deosebită atenție pot atinge atenuări de până la 45 dB. Totuși, aceste valori nu reprezintă performanțe realizabile în mod general. Atenuarea efectivă a lobilor secundari depinde în mare măsură de metoda de modulație, de funcția de ponderare și de întregul proces de prelucrare a semnalului, iar în multe aplicații practice este considerabil mai mică.
A se vedea și: exemple de metode de modulație pentru compresia impulsurilor.
Cu o lățime de bandă a semnalului suficient de mare, prin compresia impulsurilor se pot obține impulsuri cu o durată de numai câteva nanosecunde. Astfel, devine posibilă o rezoluție în distanță mai bună de un metru. Dacă timpii de propagare ai semnalului direct și ai celui reflectat de suprafața Pământului diferă suficient, prelucrarea lor separată poate fi utilizată și pentru determinarea înălțimii.
Autor: Christian Wolff, traducere în limba română: Bogdan Marinescu