www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Turbine eoliene și radar

Figura 1: Turbină eoliană

Figura 1: Turbină eoliană

Sursele regenerabile de energie, precum turbinele eoliene, vor caracteriza din ce în ce mai mult peisajul. Totuși, în apropierea instalațiilor radar, acestea sunt considerate surse de perturbare nedorite, iar autorizația de construire este adesea refuzată din cauza proximității unui echipament radar.

Se afirmă că aceste turbine eoliene reduc raza de acțiune a echipamentelor radar. Acest lucru este adesea greu de imaginat. De aceea, urmează explicația:

Ecranarea

O influență directă, de exemplu prin ecranare, nu poate fi măsurată, deoarece ar fi prea mică. Așa cum ochiul uman poate privi printr-un ventilator aflat în rotație, și radarul poate vedea cu ușurință prin cercul descris de palele rotorului. În plus, ecranarea produsă de un obstacol cu o lățime de numai 2 până la 5 metri, cum este turnul, poate fi observată direct numai până la aproximativ 1000 de metri în spatele obstacolului. După aceea, frontul de undă se închide din nou prin difracția undelor electromagnetice în jurul obstacolului. Desigur, o mică parte din energia emisă este reflectată și nu mai este disponibilă pentru țintele aflate în spatele obstacolului, însă acest lucru nu explică pierderea de rază. Turbina eoliană este aici doar un obstacol, la fel ca orice casă, copac sau mușuroi, iar dacă rotorul nu se rotește, nu se evidențiază deloc în amestecul de semnale provenite de la țintele fixe.

Studii reale privind ecranarea au fost publicate în anul 2003 de compania Alenia-Marconi Systems în urma unor simulări computerizate ample. Potrivit acestor studii, reducerea semnalului ecou al unui avion care zboară direct în umbra optică a turnului unei turbine eoliene este mai mică de 2 dB. Această valoare se pierde complet în fluctuația normală a semnalului ecou, cauzată de forma complexă a suprafeței efective de reflexie.

Trebuie de asemenea avut în vedere că, la o lățime orizontală a fasciculului antenei de obicei egală cu 1,6° și un diametru al turnului turbinei eoliene de aproximativ 3 m, aceasta ar trebui să se afle într-o rază de 3m/[2·sin(1,6°/2)] = 107 m (!) pentru a acoperi complet diagrama de radiație a antenei, adică lățimea fasciculului la jumătate de putere. În practică, turbinele eoliene sunt amplasate mult mai departe și pot ecrana astfel numai o mică parte din energia unui impuls emis.

Toate instalațiile radar afectate funcționează în domenii de frecvență în care undele electromagnetice au proprietăți cvasi-optice. Prin urmare, se poate efectua un experiment ilustrativ cu ajutorul unei lanterne puternice, de preferință cu un fascicul luminos care poate fi focalizat prin deplasarea reflectorului. Îndreptați fasciculul lanternei spre un perete aflat la aproximativ 6 până la 10 metri și focalizați-l, rotind reflectorul, într-un punct luminos cât mai mic. Apoi introduceți un creion în orice punct al fasciculului luminos (atenție: numai creionul, nu și mâna!) și observați umbra proiectată pe perete. Dacă aceasta nu este vizibilă, observați influența creionului asupra luminozității punctului luminat. Veți constata

  • că, de la o anumită distanță minimă față de lanternă, nu mai poate fi observată nicio influență asupra luminozității;
  • că, până la o anumită distanță a creionului față de peretele luminat, nu este vizibilă nici o umbră.

Raportul dintre diametrul creionului și diametrul fasciculului luminos corespunde aproximativ raportului dintre o turbină eoliană aflată la o distanță de 5 până la 10 km și lățimea diagramei de antenă a unui radar de control al traficului aerian.

A invoca exclusiv ecranarea reprezintă, prin urmare, o simplificare nepermisă a efectului unei turbine eoliene asupra echipamentului radar și are prea puțin de-a face cu realitatea. O umbră poate fi măsurată numai direct și la o distanță relativ mică în spatele turbinei eoliene. (Adică la o altitudine și la o distanță pe care un pilot ar trebui oricum să le evite din motive lesne de înțeles.) Până în prezent, nimeni nu a reușit să explice de ce ecranarea produsă de o turbină eoliană are o influență negativă asupra radarului, în timp ce o ecranare de aceeași dimensiune, produsă, de exemplu, de un grup de copaci, poate fi tolerată.

Atenuarea în spatele unui grup de copaci sau al unui parc eolian este de aproximativ 2 decibeli. Variația naturală a semnalului ecou al unui avion, denumită pierdere prin fluctuație, poate depăși însă 30 de decibeli și poate fi astfel de peste o mie de ori mai mare. Radarul trebuie să poată funcționa și în aceste condiții.

Influența asupra razei de acțiune a radarului

Echipamentul radar poate deosebi semnalele ecou provenite de la obiecte staționare de semnalele ecou ale unui obiect în mișcare, cum este un avion, prin analiza frecvenței Doppler. Afișarea semnalelor ecou de la țintele fixe, precum case, copaci și dealuri, este suprimată printr-un circuit tehnic. Numai turbina eoliană constituie aici o excepție. Palele rotorului aflate în rotație generează, de asemenea, o frecvență Doppler, ceea ce face ca semnalul ecou al unei turbine eoliene să semene foarte mult cu semnalul ecou al unui elicopter în zbor staționar. Tocmai acest lucru transformă turbina eoliană într-un obstacol care nu mai poate fi tolerat. Echipamentul radar generează o alarmă falsă pentru acest semnal ecou. Inițial, această alarmă falsă trebuie prelucrată exact la fel ca o alarmă reală. Recunoașterea faptului că este vorba despre o alarmă falsă necesită timp. La echipamentele radar digitale este vorba despre timp de calcul, iar la cele analogice despre timpul și atenția controlorului de trafic aerian sau ale operatorului radar. Adesea trebuie așteptată încă o rotație a antenei înainte de a putea fi luată o decizie cu privire la această țintă. O singură alarmă falsă nu reprezintă încă o problemă, însă turbinele eoliene sunt de obicei amplasate aproape unele de altele. Fiecare turbină eoliană generează o alarmă falsă, iar rata alarmelor false crește foarte rapid până la valori care nu mai pot fi tolerate. Astfel, un avion de mici dimensiuni aflat deasupra parcului eolian ar putea să nu fie detectat.

Trebuie adoptate măsuri pentru reducerea ratei alarmelor false în echipamentul radar. O practică obișnuită constă în introducerea pozițiilor acestor turbine eoliene într-o hartă a ecourilor fixe – un fel de hartă electronică stocată în memoria procesorului de semnale radar – și în memorarea pe termen lung a intensităților medii măsurate ale semnalelor ecou. La următoarea rotație a antenei se prelucrează numai diferența dintre valoarea măsurată în acel moment și intensitatea memorată a semnalului ecou. Această metodă este foarte eficientă atunci când semnalul ecou al unui obstacol staționar rămâne constant. Din păcate, acest lucru se întâmplă rar în cazul turbinelor eoliene, deoarece direcția vântului și pozițiile rotorului se modifică permanent. Aceasta înseamnă că pentru punctul respectiv al terenului trebuie definit un prag mai ridicat, peste care radarul recunoaște o țintă importantă. În acest punct, procesorul de semnale radar ajunge la limitele sale, deoarece toate aceste calcule trebuie executate în timp real. Sunt utilizate adesea procesoare în care aceste calcule nu sunt comandate de programe software, ci sunt executate de circuite logice cablate extrem de rapide. Dacă această logică nu poate decide dacă există sau nu o țintă, decizia este transmisă etapei următoare, care poate compara mai multe rotații ale antenei, dar al cărei rezultat nu mai este disponibil în timp real.

Toate aceste măsuri pentru reducerea ratei alarmelor false diminuează în același timp probabilitatea de detectare a țintelor reale. Din cauza pragurilor diferite utilizate în prelucrarea semnalelor, rata alarmelor false și probabilitatea de detectare sunt dependente una de cealaltă și sunt invers proporționale. Aici se află problema: raza de acțiune a unui echipament radar este determinată pentru o probabilitate de detectare constantă. Dacă aceasta se înrăutățește, scade efectiv și raza de acțiune a echipamentului radar. Aceasta explică și de ce un număr mai mic de turbine eoliene în apropierea echipamentului radar putea fi încă tolerat, în timp ce construirea unor instalații suplimentare ar influența puternic raza radarului.

Soluții posibile

Figura 2: Spectrele Doppler ale unui avion și ale unei turbine eoliene diferă considerabil.

Figura 2: Spectrele Doppler ale unui avion și ale unei turbine eoliene diferă considerabil.

Pe lângă restricțiile impuse construcției, sunt propuse și mai multe soluții tehnice. Ca posibilă îmbunătățire, trebuie găsită o măsură care să reducă timpul necesar pentru recunoașterea unei posibile alarme false. Compania de inginerie Cambridge Consultants a dezvoltat o metodă radar care verifică direcția respectivă de zece ori pe secundă, în loc de o singură dată la fiecare 4 secunde, ca până acum. Astfel, sistemul recunoaște clar, în timp real, că ținta respectivă este o turbină eoliană. Cambridge Consultants numește această metodă radar holografic™

Acest lucru este posibil cu un echipament radar care utilizează o antenă phased array pentru a realiza formarea digitală a fasciculului. Această tehnologie, dezvoltată până acum numai pentru echipamente radar militare de ultimă generație, a devenit între timp accesibilă și pentru utilizări civile. Deoarece nu mai sunt folosite ansambluri mecanice rotative, această metodă nu necesită întreținere și este complet independentă de condițiile meteorologice, cum ar fi viteza vântului. Pentru sarcinile de control al traficului aerian este, de asemenea, un avantaj important posibilitatea determinării celei de-a treia coordonate, adică altitudinea de zbor, independent de radarul secundar.

Prin utilizarea unei metode statistice moderne pentru determinarea pragurilor în cadrul CFAR, pierderile anterioare ale probabilității de detectare în apropierea turbinelor eoliene pot fi eliminate aproape complet.

Figura 2 prezintă diferențele frecvenței Doppler în perioadele succesive ale impulsurilor pentru un avion bimotor cu elice și o turbină eoliană, observate de un radar în banda I. Avionul prezintă o frecvență Doppler cu amplitudine mai mare provenită de la fuselaj, aripi și ampenaje. Această frecvență Doppler rezultă din viteza radială a avionului. Elicele produc deviații suplimentare cu alte frecvențe Doppler, denumite linii JEM (de la „Jet Engine Modulation”).

Cel mai puternic semnal ecou al unei turbine eoliene provine de la suprafața reflectantă a turnului fix și nu conține frecvență Doppler (fD = 0). Palele turbinei eoliene generează, de asemenea, frecvențe Doppler, a căror valoare maximă este comparabilă cu cea a unui avion cu elice. Totuși, fiecare suprafață mică a palelor mari are o altă viteză radială. Din acest motiv, nu apar amplitudini impulsive ca în cazul elicelor avionului, ci o tranziție continuă de la maximul negativ la maximul pozitiv. Pe baza acestor diferențe din spectru, o turbină eoliană poate fi deosebită fără echivoc de un avion.

În plus, se desfășoară încercări [1] pentru reducerea, cu ajutorul tehnologiei stealth, a suprafeței efective de reflexie a rotoarelor turbinelor eoliene. Pe lângă faptul că este foarte costisitoare, această tehnologie este, din păcate, adaptată numai unui anumit domeniu de frecvență și are astfel o eficiență limitată. În plus, nu trebuie să facă turbina eoliană complet invizibilă, deoarece, în caz contrar, riscul de coliziune pe timp cu vizibilitate redusă ar deveni prea mare, chiar și în prezența radarului de navigație. În mod curios, aceste turbine eoliene stealth sunt prevăzute cu un reflector unghiular, astfel încât radarele de navigație să le poată detecta totuși. Acest lucru nu reprezintă o contradicție, deoarece semnalul ecou redus prin tehnologia stealth prezintă fluctuații puternice și este însoțit de o frecvență Doppler. Reflectorul unghiular furnizează, în schimb, în direcția echipamentului radar de căutare un semnal ecou constant, pe care radarul îl poate suprima sau afișa, după necesitate.

Ca o altă soluție posibilă, în viitor fiecare turbină eoliană ar putea fi echipată cu un transponder pentru radarul secundar, care să transmită echipamentului radar: Acest semnal ecou provine de la turbina eoliană xyz! În cazul ideal, ar putea fi transmise și direcția vântului și viteza rotorului. Procesorul de semnale radar ar trata acest semnal ecou ca pe o țintă, l-ar corela cu semnalul transponderului, dar, la nevoie, nu l-ar afișa și nici nu l-ar transmite către afișajele amplasate la distanță. Efortul tehnic necesar din partea turbinei eoliene ar fi relativ redus. Din partea radarului, ar trebui doar adaptat software-ul pentru această soluție și, în cazul echipamentelor radar mai noi, eventual mărită și puterea de calcul a procesoarelor de semnale radar, din cauza numărului acum mult mai mare de ținte relevante. În locul radarului secundar, ar fi posibilă și o conexiune prin intermediul unei adrese IP proprii pentru fiecare turbină eoliană. Efortul administrativ al acestei soluții ar fi considerabil mai mare, deoarece ar necesita o standardizare care ar putea trebui recunoscută mai întâi la nivel internațional de către ICAO. În plus, această soluție ar mai avea un avantaj: datorită pozițiilor cunoscute ale turbinelor eoliene și semnalelor lor de transponder, transponderele de testare utilizate până în prezent ar deveni inutile, iar echipamentele radar ar putea folosi turbinele eoliene amplasate în diferite locații pentru calibrarea internă a canalelor lor de recepție.


[1] Tehnologie stealth: http://www.hitek-ltd.co.uk/