Detectarea elicopterelor aflate în staționare
La radarele analogice mai vechi era aproape imposibil să se facă diferența între un elicopter aflat în staționare și o țintă fixă. Numai experiența practică bogată a operatorului radar putea conduce la concluzia că acea urmă suplimentară de țintă fixă nu ar fi trebuit să se afle acolo și că, prin urmare, reprezenta altceva decât reflexia unui obiect nemișcat. Dar prin ce se deosebește, de fapt, un elicopter aflat în staționare de o țintă fixă?
Figura 1. Vitezele radiale ale diferitelor părți ale unui elicopter aflat în staționare
Figura 1. Vitezele radiale ale diferitelor părți ale unui elicopter aflat în staționare
Rotorul se rotește! Deși elicopterul nu se deplasează față de sol, în semnalul de ecou poate fi măsurată o frecvență Doppler fD foarte ridicată. Prin urmare, acest semnal de ecou prezintă două caracteristici importante:
- Viteză nulă (sau foarte mică) față de sol,
astfel încât semnalul de ecou conține întotdeauna o componentă fără deplasare Doppler:
frx = ftx
- O frecvență Doppler foarte ridicată, provocată de reflexiile de pe palele rotorului aflate în rotație (viteza extremităților palelor este apropiată de viteza sunetului):
| fD = | 600 m/s |
| λ |
În sistemele mai vechi de selecție a țintelor mobile apărea însă o problemă, deoarece palele rotorului se deplasează simultan spre radar și în direcția opusă cu aceeași valoare absolută a vitezei radiale. De aici rezultă o a treia caracteristică:
- Apar două frecvențe Doppler cu semne opuse:
frx = ftx ± fDoppler
Aceste două frecvențe Doppler au aceeași valoare absolută numai în timpul staționării. Diferența dintre ele reprezintă o măsură a vitezei radiale a elicopterului.
În plus, un radar cu o perioadă de repetare a impulsurilor relativ mare observă la fiecare impuls doar o „instantanee” a poziției aleatoare a palelor rotorului. Din acest motiv, frecvența Doppler observată variază puternic de la un impuls la altul. Radarele foarte sensibile (care funcționează la o frecvență de emisie relativ ridicată) pot detecta chiar vibrațiile întregului elicopter ca o componentă Doppler semnificativă, iar turbulențele gazelor fierbinți de evacuare pot apărea ca ecouri suplimentare.
Cu ajutorul Transformatei Rapide Fourier (FFT), toate aceste frecvențe Doppler pot fi recunoscute ca spectrul caracteristic al unui elicopter, astfel încât procesorul de semnal generează o marcă de țintă corespunzătoare unui elicopter. Sistemele foarte sensibile pot determina astăzi chiar, din variația în timp a frecvenței Doppler, numărul palelor rotorului și turația acestora în rotații pe minut, ceea ce permite diferențierea între un elicopter ușor și unul greu.
Din punct de vedere pur teoretic, ar fi posibil chiar ca, pe baza unui singur impuls de ecou, să se determine tipul elicopterului, direcția sa de zbor (unghiul de aspect) și viteza acestuia.
Autor: Christian Wolff, traducere în limba română: Bogdan Marinescu