www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Corelație

Corelația este o metodă de comparare a formelor a două semnale. Ea descrie cât de bine corespund semnalele între ele la o anumită deplasare în timp. În prelucrarea semnalelor, această metodă este utilizată în principal pentru recunoașterea unor modele de semnal cunoscute, determinarea diferențelor dintre timpii de propagare și detectarea semnalelor periodice ascunse în zgomot. Prin urmare, corelația este o metodă importantă de analiză în domeniul timp.

În prelucrarea semnalelor radar, un semnal recepționat este adesea comparat cu un semnal de referință cunoscut. În acest scop, cele două forme de semnal sunt deplasate una față de cealaltă, fie conceptual, fie prin calcul. La deplasarea temporală la care semnalele corespund cel mai bine, funcția de corelație atinge un maxim. Acest maxim indică întârzierea temporală dintre cele două semnale. Pentru semnalele continue, comparația se realizează prin înmulțirea valorilor corespunzătoare ale semnalelor și apoi prin integrarea produselor pe intervalul de timp considerat:

Formula (1) (1)

Pentru semnalele discrete sau digitale, valorile corespunzătoare ale semnalelor sunt înmulțite între ele, iar produsele obținute sunt apoi însumate:

Formula (2) (2)

În aceste formule, τ, respectiv m, reprezintă deplasarea temporală dintre cele două semnale. Cu cât concordanța dintre semnale este mai mare la o anumită deplasare temporală, cu atât maximul de corelație corespunzător este mai pronunțat.

Atunci când un semnal este comparat cu o copie a sa deplasată în timp, se vorbește despre autocorelație. Aceasta poate fi utilizată, de exemplu, pentru identificarea componentelor repetitive sau a periodicităților unui semnal. Compararea a două semnale diferite se numește, în schimb, corelație încrucișată. În cazul ideal, ecoul radar este o copie întârziată și atenuată a semnalului emis. Prin urmare, compararea semnalului recepționat efectiv cu semnalul emis se realizează prin corelație încrucișată, al cărei rezultat corespunde, în acest caz ideal, autocorelației semnalului emis, deplasată în timp și scalată în amplitudine.

Semnalul de referință este de obicei cunoscut, de exemplu sub forma unei copii memorate a semnalului radar emis. Pentru calculul corelației, acesta poate fi și normalizat la o anumită amplitudine sau energie. Totuși, funcția de corelație obișnuită nu este limitată la o valoare maximă de 1. Numai în cazul unei corelații normalizate corespunzător, gradul de concordanță poate fi evaluat pe baza unui interval de valori definit.

O aplicație practică a corelației este, de exemplu, filtrul adaptat, precum și măsurarea distanței cu ajutorul unui radar cu zgomot. Deoarece semnalul de ecou sosește cu întârziere față de semnalul emis, timpul de propagare al semnalului poate fi determinat din poziția maximului de corelație. Din acest timp se poate calcula apoi distanța până la ținta radar care a reflectat semnalul.

Sursă: