www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Măsurarea sensibilității receptorului

Nivelul zgomotului
MDS
3 dB

Figura 1: Oscilogramă pentru măsurarea sensibilității (MDS)

Nivelul zgomotului
3 dB

Figura 1: Oscilogramă pentru măsurarea sensibilității (MDS)

Măsurarea sensibilității receptorului

Măsurarea sensibilității receptorului determină cea mai mică putere posibilă (MDS, Minimum Detectable Signal, sau Minimum Discernible Signal) la intrarea unui receptor la care radarul poate detecta în continuare o țintă. Această măsurătoare oferă o indicație importantă privind performanța radarului.

Măsurarea pe receptoare analogice

Condiția prealabilă pentru o astfel de măsurare este un generator de semnal RF calibrat, capabil să furnizeze tipuri speciale de modulație. De asemenea, sunt necesare un osciloscop și un atenuator variabil.

Folosind un generator de semnal RF adecvat, impulsurile RF sunt generate la frecvența de repetiție a impulsurilor cu o putere de 1 mW (= 0 dBm). Aceste impulsuri sunt introduse în calea de recepție prin intermediul atenuatorului variabil. Ieșirea video a receptorului este afișată pe un osciloscop. Semnalele RF sunt atenuate până când amplitudinea semnalului recepționat pe osciloscop este cu 3 dB peste pragul de zgomot. Atenție! Valoarea de 3 dB se referă la un nivel de putere. Cu toate acestea, osciloscopul afișează tensiunea, nu puterea. Dublarea puterii (3 dB) necesită, teoretic, cvadruplarea amplitudinii (6 dB). Dar aici se măsoară doar amplitudinile relative în comparație una cu cealaltă. Nivelul semnalului de zgomot este, de asemenea, evaluat în funcție de amplitudinea sa pe osciloscop. Deoarece un factor de 0,707 dublat este 2 × 0,707, atenuatorul variabil este reglat până când se obține un raport semnal-zgomot de aproximativ 2:1 în amplitudine. Nivelurile de atenuare ale cablurilor, conectorilor și cuplajelor direcționale sunt adăugate la citirea atenuatorului variabil. Valoarea rezultată oferă MDS pentru receptorul măsurat.

Conexiune la antenă
Generator
de impulsuri
 0 dBm
Atenuator
variabil
0 … −120 dB
Cuplaj
direc-
țional
−31.5dB
Duplexor
Receptor
Transmițător
Sincro-
nizator
−0,5 dB
−5 dB Cablu coaxial calibrat
−0,5 dB Pierdere în conectorul mufă

Figura 2: Configurație de măsurare pentru MDS, inclusiv atenuarea din cuplajul direcțional, conectorii mufă și cablul

Conexiune la antenă
Transmițător
Sincro-
nizator
−0,5 dB
−5 dB Cablu coaxial calibrat
−0,5 dB Pierdere în conectorul mufă

Figura 2: Configurație de măsurare pentru MDS, inclusiv atenuarea din cuplajul direcțional, conectorii mufă și cablul

Conexiune la antenă
Transmițător
Sincro-
nizator
−0,5 dB
−5 dB Cablu coaxial calibrat
−0,5 dB Pierdere în conectorul mufă

Figura 2: Configurație de măsurare pentru MDS, inclusiv atenuarea din cuplajul direcțional, conectorii mufă și cablul (imagine interactiva)

În această configurație de exemplu, atenuarea măsurată de laboratorul de calibrare — luând în considerare cei doi conectori — este adăugată la valoarea citită (de exemplu, −100 dB). Rezultatul este că doar −106 dBm ajunge la intrarea receptorului. Deoarece zgomotul de fond vizibil pe osciloscop în timpul măsurării MDS fluctuează, măsurarea precisă poate fi dificilă. Pentru a minimiza intervalul de toleranță al măsurătorii, semnalul de zgomot trebuie mediat optic, apoi evaluat numeric. Atenuarea este ajustată până când amplitudinea semnalului de testare dublează această valoare.

Măsurarea pe receptoare digitale

În radarele digitale, sensibilitatea receptorului poate fi testată folosind o rutină internă care rulează în timpul timpului mort al radarului, adică atunci când schimbătoarele de fază ale unei antene cu fază sunt reglate pentru o nouă direcție de radiație. Acest test intern imită procedura de măsurare într-un radar analogic.

Măsurătorile externe au loc, în general, numai în condiții de atelier. Acestea necesită mai multe instrumente capabile să simuleze semnalele emițătorului în orice moment, sincronizate cu radarul. Această configurație permite întârzierea formei de undă originale, după cum este necesar, pentru a o afișa la distanța dorită, în afara intervalului de control al timpului de sensibilitate (STC).

În cazul antenelor active cu rețea fazată, această procedură trebuie efectuată pe fiecare transmițător/recepție în parte. Aceasta poate fi realizată în condiții de laborator, în timpul reparațiilor, sau în condiții de utilizare, în cadrul unei rutine de testare încorporate (BITE. În timpul acestei măsurători, trebuie însă să se țină cont de faptul că sensibilitatea unui singur receptor trebuie să fie semnificativ mai slabă decât sensibilitatea întregului sistem. Acest lucru se datorează faptului că semnalele de ecou sunt toate sumate în mod coerent, dar zgomotul este necoerent și, prin urmare, nu poate fi sumat în aceeași măsură.

Autor: Christian Wolff, traducere în limba română: Bogdan Marinescu