www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Măsurarea prin satelit a înălțimii suprafeței Pământului

suprafață iluminată
de volumul
impulsului
putere recepționată

Figura 1: Reflexia unui impuls cu durata τ pe o suprafață netedă.

suprafață iluminată
de volumul
impulsului
putere recepționată

Figura 1: Reflexia unui impuls cu durata τ pe o suprafață netedă.

Măsurarea prin satelit a înălțimii suprafeței Pământului

Înălțimea suprafeței Pământului, respectiv înălțimea nivelului mării, poate fi determinată printr-o simplă măsurare a distanței de la un satelit a cărui altitudine orbitală este cunoscută practic cu o precizie de un centimetru. Nu se măsoară numai timpul de propagare al undelor electromagnetice, ci și faza acestora. Astfel se obține o precizie foarte mare, de ordinul câtorva centimetri. Totuși, în timpul reflexiei, impulsul emis suferă o deformare considerabilă. Cauza este curbura volumului impulsului de câțiva metri, astfel încât impulsul emis nu este reflectat uniform de o suprafață relativ netedă.

După un timp de propagare de R/c0, volumul impulsului atinge suprafața reflectantă într-un singur punct. Pe durata impulsului, acest punct se extinde și formează un cerc. Apoi, în centrul cercului se formează un gol: în centru reflexia s-a încheiat deja, însă la marginea diagramei antenei impulsul emis nu a ajuns încă la suprafață, din cauza distanței oblice mai mari determinate de unghi. Suprafața iluminată capătă astfel forma unui inel care se mărește odată cu trecerea timpului. Atât timp cât suprafața iluminată se extinde până la formarea unui cerc complet (acest lucru are loc până la momentul R/c0 + τ), puterea recepționată crește și se formează frontul crescător al semnalului de ecou. Din momentul în care se formează golul central, puterea recepționată rămâne aproximativ constantă și se formează platoul impulsului.

În reprezentarea grafică, raportul dintre durata impulsului și diametrul inelului nu a putut fi redat la scară. De exemplu, o altitudine orbitală de 1 000 km, cu o lățime a fasciculului antenei la jumătate de putere de 0,32°, produce o suprafață iluminată cu diametrul de 2,8 km. Dacă durata impulsului emis este de 3 nanosecunde, semnalul de ecou provenit de la o suprafață plană are totuși un platou al impulsului de cel puțin 26 nanosecunde. Deoarece suprafața este însă rugoasă, fronturile impulsului de ecou devin și mai puțin abrupte. Pentru măsurare se utilizează, prin urmare, exact punctul în care frontul crescător al semnalului de ecou trece în platoul impulsului ((2R/c0) + τ).

Rugozitatea suprafeței mării este provocată de valuri distribuite aleatoriu. Medierea semnalelor de ecou pe un interval de până la 1 000 de impulsuri emise poate reduce influența acestora asupra formei impulsului și permite, de asemenea, determinarea înălțimii semnificative a valurilor (SWH). Deoarece este posibilă ambiguitatea în distanță, adică pe traseul semnalului emis către suprafața Pământului nu se află obiecte reflectante semnificative, mai multe impulsuri emise se pot suprapune în timpul propagării fără apariția ambiguităților. Astfel, în pofida altitudinii orbitale foarte mari, se poate utiliza o frecvență de repetare a impulsurilor relativ ridicată.