www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

AN/SPN-10, AN/SPN-42

Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice

Ilustrație 1: AN/SPN-42

Ilustrație 1: AN/SPN-42

Date tehnico-tactice
frecvența de lucru: 33,14 GHz
(bande Ka)
perioadă de repetiţie a impulsurilor:  
frecvenţa de repetiţie a impulsurilor:  
durata impulsului de sondaj (τ):  
timpul de recepţie:  
timpul mort:  
puterea în impuls:  
puterea medie:  
distanţa maximă fără ambiguităţi: 4 NM (≙ 7,5 km)
capacitatea de separare în distanță:  
precizia de măsurare:  
lățimea diagramei de directivitate: 0,57°
numărul de impulsuri recepţionate:  
viteza de rotire a antenei:  
MTBCF:  
MTTR:  

AN/SPN-10, AN/SPN-42

AN/SPN-10 era un radar de apropiere controlat de computer, care funcționa în banda Ka (denumire IEEE) sau în banda K (denumire NATO) pentru portavioane americane.

Acesta era format din două aparate radar independente, fiecare cu o antenă parabolică, pentru a permite frecvența teoretică posibilă de două aterizări pe minut. Acesta putea funcționa în trei moduri diferite: asistență la aterizare complet automată, semiautomată și manuală („talk down”). Pentru a putea fi urmărite mai eficient de radar, avioanele erau echipate cu un mic reflector unghiular retractabil sub bot, care oferea radarului o suprafață de reflexie (RCS) mai mare.

Prima instalare a avut loc în 1963/63. Sistemul inițial era foarte precis datorită metodei de scanare conică utilizate, dar era foarte vulnerabil. Prin urmare, în 1966, compania Bell a primit sarcina de a face acest sistem radar mai fiabil prin utilizarea tehnologiei semiconductoare și a digitalizării extinse. Rezultatul a primit denumirea AN/SPN-42, dar a utilizat același cap radar cu antenă.

Sistemul terestru a fost înlocuit ulterior cu AN/SPN-46, care utiliza același principiu, dar într-o altă gamă de frecvențe, obținând astfel o rază de acțiune aproximativ dublă.