Funcționarea cu diversitate de antene
Funcționarea cu diversitate de antene
Funcționarea cu diversitate de antene este o metodă specială în care pentru un singur transponder sunt utilizate două antene, montate pe partea superioară și inferioară a aeronavei, pentru a evita ecranarea produsă de fuselaj (sau de structura aeronavei). Această tehnologie este cunoscută, după numele inventatorului său, și sub denumirea de Hartlobe System.[1]
Dacă ambele antene ar fi conectate pur și simplu în paralel, ar putea apărea situația în care, din cauza diferențelor timpului de propagare, semnalele să fie recepționate în opoziție de fază și să se anuleze prin interferență distructivă, împiedicând astfel transmiterea răspunsului. În acest caz, aeronava ar putea fi identificată în mod eronat ca fiind ostilă și atacată. Prin urmare, antenele ar putea fi conectate la transponder doar alternativ. Aceasta asigură o recepție omnidirecțională, însă probabilitatea de detectare se reduce la jumătate.
Această problemă este rezolvată prin utilizarea unui transponder cu diversitate de antene. În acest caz, fiecare antenă dispune de un comutator emisie-recepție (duplexor) și de un receptor propriu. Abia la nivelul semnalului video un comparator stabilește care antenă a recepționat semnalul mai puternic. În mod evident, această antenă beneficia de condiții mai favorabile de propagare către echipamentul de interogare și este utilizată apoi și pentru transmiterea răspunsului.
Sursă:
- Gerald E. Hart, et al, “The Hartlobe Airborne Dual Antenna System for IFF, Part 1 - Mark X (SIF) System”, NRL Report 6401, Naval Research Lab., Washington, D. C., 18 Oct. 1966 (Unclassified).
Autor: Christian Wolff, traducere în limba română: Bogdan Marinescu