Interferența
Figura 1: Suprapunerea a două unde de aceeași frecvență cu raport de fază variabil între ele
Interferența
Fenomenul de interferență apare atunci când două (sau mai multe) unde trec simultan prin aceeași zonă a spațiului. Interferența reprezintă interacțiunea acestor unde, în urma căreia unda rezultată poate fi atenuată (până la zero) sau amplificată, în funcție de raporturile de fază dintre unde în punctul de observare.
Când undele de aceeași frecvență, provenite din surse diferite, se combină în fază (adică când diferența de fază dintre ele este egală sau apropiată de 0°), energiile lor se adună, iar unda rezultată are o amplitudine mai mare. Dacă diferența de fază dintre unde este egală sau apropiată de 180° (adică undele se adaugă în contrafază), energiile acestor unde se vor compensa reciproc. La raporturi de fază între undele interferente de la 0° la 180°, vor avea loc stări intermediare de la adunarea completă până la anularea completă.
Același efect apare atunci când același semnal ajunge la punctul de recepție pe două căi diferite, de exemplu, când la antena radarului ajunge o undă reflectată de țintă pe o traiectorie dreaptă și o undă reflectată de țintă și apoi retransmisă de la sol. Ambele unde se propagă cu aceeași viteză, dar unda retransmisă de la sol parcurge o distanță mai mare. Raporturile de fază în punctul de recepție depind de mai mulți factori diferiți și, prin urmare, imaginea de interferență nu va fi constantă. Semnalul recepționat va fluctua și se va distorsiona. Unul dintre rezultate este un efect binecunoscut în radiotehnică, numit fading (în română, estompare) sau dispariția semnalului.
Cu toate acestea, fenomenul de interferență poate fi utilizat și pentru îmbunătățirea caracteristicilor tehnice ale echipamentelor de radiolocație. Astfel, prin selectarea înălțimii de ridicare a antenei radarului deasupra solului, se poate obține amplificarea semnalelor reflectate de ținte care zboară la joasă altitudine. Este evident că diagrama de directivitate a unei astfel de antene în plan vertical trebuie să aibă o lățime suficientă pentru a irradia suprafața terestră din vecinătatea radarului. Această condiție este aproape întotdeauna îndeplinită pentru radarele din benzile de frecvență metrice (VHF) și decimetrice (UHF). În același timp, pentru unele unghiuri ale locului țintei, unda rezultantă va fi amplificată, iar pentru altele – atenuată, adică diagrama de directivitate a unei astfel de antene va avea un caracter petal în plan vertical. Pentru a elimina acest lucru, antena este construită în două niveluri (etaje). Diagramele de directivitate ale ambelor niveluri vor avea căderi în plan vertical, dar diferența de înălțime dintre antene este aleasă astfel încât maximele uneia dintre ele să se afle la căderile celeilalte.
În plus, dacă sistemul de măsurare al radarului este suficient de sensibil pentru a măsura diferența de timp de sosire a impulsului undelor directe și reflectate de la sol, atunci, teoretic, se poate estima înălțimea țintei (vezi Metoda multirază de determinare a înălțimii).