AN/APQ-10
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | 9 375 MHz
(bande X) |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | |
| durata impulsului de sondaj (τ): | |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 30 kW |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 50 NM (≙ 92 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
AN/APQ-10
AN/APQ-10 a fost un radar de recunoaștere, navigație și ghidare a bombelor dezvoltat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care funcționa în banda X (denumire IEEE) sau în banda I (denumire NATO), destinat avionului Boeing B-29 „Superfortress”. Acesta a fost dezvoltat de Bell Labs, Massachusetts Institute of Technology Radiation Lab și Western Electric până în 1944 și a fost predecesorul radarului AN/APQ-13.
Radarul folosea o antenă parabolică, care era montată într-un radom pe partea inferioară a fuselajului avionului B-29, între trenul de aterizare. Transmițătorul folosea un magnetron de tip Western Electric 725A.