www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Difracția Bragg

Figura 1: În anumite condiții, reflexiile individuale slabe se pot adăuga la un semnal de ecou semnificativ (interferență constructivă). În acest caz, impulsul scurt de sondare este prelungit semnificativ la recepție

Figura 1: În anumite condiții, reflexiile individuale slabe se pot adăuga la un semnal de ecou semnificativ (interferență constructivă). În acest caz, impulsul scurt de sondare este prelungit semnificativ la recepție

Ce este împrăștierea Bragg?

Difracția Bragg

Difracția (sau împrăștierea) Bragg explică efectele reflexiei undelor electromagnetice de către structuri periodice a căror distanță între elemente este proporțională cu lungimea undei incidente asupra lor. Acest fenomen a fost studiat în 1912 de William Lawrence Bragg și William Henry Bragg folosind razele X și reflexia lor pe rețelele cristaline. Dispozitivele radar funcționează la lungimi de undă mult mai mari decât razele X, astfel încât pot fi utilizate pentru a studia structuri periodice ale suprafețelor reflectante sau ale volumelor cu dimensiuni geometrice mari.

La anumite lungimi de undă, structurile periodice regulate cu spațiere constantă determină o suprapunere coerentă a reflexiilor de pe fețe (figura 1). Interferența undelor reflectate de fețe are loc la punctul de recepție și, în funcție de raporturile de fază, această interferență poate duce atât la amplificarea (constructivă), cât și la atenuarea (distructivă) undei reflectate rezultate. Interferența distructivă, ca efect, nu este utilizată în sarcinile radar. Dar interferența constructivă poate duce la o amplificare semnificativă a ecourilor în direcția antenei de recepție a radarului. Interferența structurală apare la un anumit raport între lungimea de undă a oscilației emise și distanța dintre elementele suprafeței reflectante:

d = λt unde d = distanța dintre elementele structurii periodice (suprafața reflectantă);
λt = lungimea de undă a oscilației emise
θ = unghiul de incidență (așa-numitul „unghi Bragg”)
(1)
2· cos θ

Folosind frecvența variabilă a radiației, se poate măsura distanța dintre elementele structurilor periodice. Acest efect este utilizat pentru a măsura, de exemplu, înălțimea valurilor marine (distanța dintre valuri, direcția de propagare a valurilor și, prin urmare, direcția vântului) departe de coastă cu ajutorul unui radar cu lungime de undă foarte mare. Propagarea undei electromagnetice este aproape paralelă cu suprafața mării, unghiul de incidență θ este deci aici de zero grade. Acest lucru simplifică ecuația (1). La fiecare creastă a undei, o mică parte din energia emisă de radar este difractată și reflectată de următoarea creastă a undei. La o frecvență de emisie de 5 MHz, unda electromagnetică are o lungime de 60 de metri; interferența constructivă poate apărea atunci când distanța dintre crestele undei este de până la 30 de metri. Un exemplu practic este WERA- Radar , un radar care funcționează în benzile HF și VHF (unde decametrice și metrice), conceput pentru a monitoriza starea mării până la 250 km de coastă. Efectul descris este utilizat, de asemenea, în radarele aeropurtate instalate pe sateliți.

În radarele meteorologice, împrăștierea Bragg este utilizată în radarele de profil al vântului sau așa-numitele profilatoare de vânt. În acest caz, structurile periodice sunt create artificial cu ajutorul unor difuzoare mari. Undele acustice direcționate în sus (unde longitudinale) creează regiuni cu densități diferite ale aerului. Distanțele dintre aceste regiuni depind de lungimea undei acustice, în acest caz de frecvența (cunoscută) și de viteza de propagare (încă necunoscută), care depinde de densitatea medie a straturilor de aer. Aceste neomogenități reflectă o mică parte din energia radiată în fiecare caz. Folosind metoda radar, reflexia Bragg este acum înregistrată la intervale regulate de modulare a densității aerului produsă de oscilațiile acustice. (Viteza de propagare a undelor electromagnetice poate fi considerată constantă în regiunea analizată). Deoarece temperatura aerului afectează, de asemenea, densitatea aerului și, prin urmare, lungimea de undă acustică, chiar și diferențele de temperatură dintre straturile de aer pot fi măsurate indirect.

Pentru radarele de supraveghere aeropurtate, efectul descris mai sus este un efect de interferență. Secvențele aleatorii de neomogenități ale densității aerului pot crea așa-numitele „ecouri de înger”, care pot provoca alarme false.