www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Radar pentru dirijarea avioanelor de vânătoare

Figura 1: În timpul Războiului Rece, P-37 „Bar Lock” a fost utilizat frecvent ca radar pentru dirijarea avioanelor de vânătoare.

Figura 1: În timpul Războiului Rece, P-37 „Bar Lock” a fost utilizat frecvent ca radar pentru dirijarea avioanelor de vânătoare.

Radar pentru dirijarea avioanelor de vânătoare

Un radar pentru dirijarea avioanelor de vânătoare este un sistem radar militar care în trecut era utilizat frecvent pentru conducerea și coordonarea avioanelor de vânătoare interceptoare. Acesta servea la detectarea avioanelor inamice, determinarea poziției, altitudinii și vitezei acestora și transmiterea acestor informații către avioanele interceptoare, pentru ca acestea să poată fi dirijate precis către țintă. Radarul îndeplinea astfel rolul unui „post de conducere de la sol”, care transmitea pilotului comenzi precise de dirijare până când acesta putea să detecteze și să angajeze singur ținta.

Unul dintre primele radare pentru dirijarea avioanelor de vânătoare a fost FuMG 404 „Jagdschloß” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care putea dirija în mod precis escadrile de vânătoare împotriva formațiilor de bombardiere aliate. De cealaltă parte, o funcție similară era îndeplinită de sistemul Chain Home Low, utilizat pentru protejarea teritoriului britanic împotriva atacurilor cu V1 și V2. În războiul modern, o asemenea specializare a radarelor nu mai este necesară. Există sisteme continue de supraveghere aeriană, iar serviciul de conducere radar preia supravegherea spațiului aerian și coordonarea apărării împotriva atacurilor aeriene, utilizând, în funcție de situație, avioane interceptoare sau alte sisteme de armament.

Cerințe

În principiu, orice radar de supraveghere putea fi utilizat ca radar pentru dirijarea avioanelor de vânătoare. Principala cerință tehnică era ca radarul să dispună de o rază maximă suficient de mare, pentru a oferi timp suficient pentru alarmare, decolarea avioanelor interceptoare și dirijarea ulterioară a acestora către țintă. De asemenea, radarul trebuia să aibă o bună putere de rezoluție, pentru ca avioanele proprii și cele inamice să poată fi afișate separat. Odată cu creșterea vitezei avioanelor de vânătoare, a devenit necesară și asigurarea unei rate suficient de mari de actualizare a datelor, ceea ce însemna că radarul trebuia să se rotească cu o viteză cât mai mare. Totuși, bilanțul temporal al radarului impunea anumite limite, astfel încât în mod obișnuit se putea lucra doar cu aproximativ 6 rotații pe minut.

În timpul Războiului Rece, de exemplu, radarul rusesc de supraveghere P-37 „Bar Lock” a fost utilizat ca radar pentru dirijarea avioanelor de vânătoare. Acesta avea o rază de acțiune relativ mare, de până la 450 km, cu o precizie de aproximativ 300 de metri. Datorită celor cinci emițătoare care funcționau pe frecvențe diferite, fiecare acoperind un unghi de elevație diferit, era posibilă și o determinare aproximativă a altitudinii țintei.