Ce este ecuația radarului?
Ecuaţia radiolocaţiei
Ecuaţia radiolocaţiei permite determinarea distanţei maxime de descoperire (distanţei de acţiune) a unui radar în funcţie de alţi parametri, cum ar fi puterea la emisie etc. Cu ajutorul acestei ecuaţii pot fi apreciate performanţele sistemului radar.
Derivarea ecuației radarului
Pentru calculul distanţei maxime de descoperire, vom presupune că undele electromagnetice se propagă în atmosferă în condiţii ideale, adică în linie dreaptă, fără a fi absorbite sau dispersate.
Ilustrație 1: Densitatea de putere omnidirecţională
Ilustrație 1: Densitatea de putere omnidirecţională
Dacă energia de înaltă frecvenţă este emisă în spaţiu de către o antenă nedirectivă (radiator izotrop), ea se propagă uniform în toate direcţiile. Suprafeţele cu aceeaşi densitate de putere vor avea forma unei sfere cu centrul în antenă (A= 4 π R²). Pe măsură ce ne îndepărtăm de antenă, raza sferei creşte şi implicit creşte şi suprafaţa acesteia. Aceasta înseamnă că densitatea de putere a undei electromagnetice pe o direcţie dată scade pe măsura creşterii distanţei faţă de antenă.
Putem astfel calcula densitatea de putere a unei antene omnidirecţionale Su
(1)
- PS = puterea la emisie [W]
- Su = densitatea de putere omnidirecţională
- R1 = distanţa antenă de emisie - ţintă [m]
Ilustrație 2: Câștigul antenei înmulțit cu densitatea de putere nedirecțională duce la densitatea de putere direcțională
Ilustrație 2: Câștigul antenei înmulțit cu densitatea de putere nedirecțională duce la densitatea de putere direcțională
Folosind o antenă directivă, energia de înaltă frecvenţă nu va mai fi radiată în toate direcţiile, ci doar pe o anumită direcţie; puterea radiată pe această direcţie va fi mai mare decât în cazul antenei omnidirecţionale. Creşterea puterii radiate pe o anumită direcţie caracterizează directivitatea unei antene şi se numeşte câştigul antenei. Astfel, pentru o antenă directivă densitatea de putere în punctul unde se află ţinta va fi:
(2)
- Sg = densitatea de putere directivă
- Su = densitatea de putere omnidirecţională
- G = câştigul antenei
În practică, antenele radarelor sunt antene directive care radiază majoritatea energiei (dar nu toată) într-o anumită direcţie. Antenele radar au un fascicul îngust de radiaţie şi valori ale câştigului de până la 30 sau 40 dB (ex. antene cu reflector parabolic sau reţele fazate de antene).
Descoperirea unei ţinte nu depinde doar de densitatea de putere a energiei care ajunge la ţintă, dar şi de cantitatea de energie reflectată de aceasta pe direcţia radarului. Pentru a determina puterea reflectată spre radar, trebuie să cunoaştem suprafaţa efectivă de reflexie a ţintei σ. Valoarea acesteia depinde de mai mulţi factori. În primul rând ea depinde de suprafaţa reală a ţintei. Astfel, ţintele cu o suprafaţă mare vor reflecta mai multă putere decât cele cu o suprafaţă mică.
Un Airbus va avea o suprafaţă efectivă de reflexie mai mare decât un avion de agrement. În afară de dimensiunile ţintei, suprafaţa efectivă de reflexie mai depinde de forma ţintei, de compoziţia suprafeţei şi de materialele din care este realizată.
Revenind la formulă, puterea reflectată Pr către radar depinde de densitatea de putere Su, de câştigul antenei G, şi de suprafaţa efectivă de reflexie a ţintei σ:
(3)
- Pr = puterea reflectată [W]
- σ = suprafaţa efectivă de reflexie [m²]
- R1 = distanţa radar - ţintă [m]
Ilustrație 3: Legătura între formulele 3 şi 4
La modul cel mai simplu, ţinta poate fi considerată o antenă care emite energie în spaţiu. Puterea emisă este cea a energiei reflectate Pr. Deoarece ţinta reflectă energia în toate direcţiile, o putem considera antenă omnidirecţională.
Prin analogie cu cazul emisiei energiei de către radar, densitatea de putere a energiei reflectate la intrarea antenei radarului Se este dată de formula:
(4)
- Se = densitatea de putere în locul de recepţie
- Pr = puterea reflectată [W]
- R2 = distanţa ţintă – antenă de recepţie [m]
Puterea de intrare în receptor Pe depinde de densitatea de putere a energiei reflectate în punctul de recepţie şi de suprafaţa efectivă a antenei (apertura) AW.
(5)
- Pe = puterea de intrare în receptor [W]
- AW = suprafaţa efectivă a antenei [m²]
Termenul de suprafaţă efectivă a unei antene derivă din faptul că orice antenă introduce pierderi la transferul semnalelor către receptor. Astfel, puterea reflectată la intrarea în antenă nu este egală cu cea la intrarea receporului. În general, randamentul Ka al antenelor este între 0,6 şi 0,7.
Relaţia între suprafaţa efectivă şi cea geometrică a unei antene este:
(6)
- AW = suprafaţa efectivă a antenei [m²]
- A = suprafaţa geometrică a antenei [m²]
- Ka = randamentul
Putem calcula astfel puterea recepţionată (la intrarea în receptor) Pe:
Până acum am considerat punctele de emisie şi de recepţie diferite (la distanţe diferite R1 şi R2). Marea majoritate a radarelor au transmițătorul şi receptorul dispuse în acelaşi loc şi conectate la aceeaşi antenă de emisie – recepţie. Astfel, cele două distanţe R2 (ţintă - antenă) şi R1 (antenă - ţintă) sunt aceleaşi, rezultând formula:
(9)
Între câştigul antenei şi suprafaţa efectivă a acesteia există următoarea relaţie (λ – lungimea de undă):
(10)
Scoţând A din formula de mai sus şi înlocuind în ecuaţia 9, rezultă după simplificare:
(11)
Din această ecuaţie, exprimând distanţa R rezultă ecuaţia radiolocaţiei:
(12)
În determinarea acestei ecuaţii au fost luaţi în calcul toţi parametrii ce influenţează propagarea undelor electromagnetice (în condiţiile ideale stabilite). Înainte de a aplica în practică această ecuaţie, mai sunt necesare câteva precizări suplimentare.
Pentru un anumit sistem radar, majoritatea parametrilor din ecuaţie (Ps, G, λ) pot fi consideraţi constanţi, ei variind în limite foarte mici. Suprafaţa efectivă de reflexie a ţintelor variază foarte mult; din considerente practice o vom alege egală cu 1 m².
(13)
Fie PEmin puterea minimă a semnalului ce poate fi detectat de receptor. Semnalele de puteri mai mici nu sunt recepţionate, fiind acoperite de zgomotul receptorului. Acest semnal de putere minimă va corespunde distanţei maxime Rmax la care mai poate fi descoperită ţinta, după cum se observă din ecuaţia 13.
Această ecuaţie permite observarea influenţei pe care o au diverşi parametri ai radarului asupra distanţei de descoperire.
Influenţa anumitor factori asupra distanţei maxime de descoperire
Determinarea ecuaţiei radiolocaţiei s-a făcut considerând că undele electromagnetice se propagă în condiţii ideale, fără influenţe perturbatoare. De asemenea, descrierea matematică a câștigului antenei se bazează pe un model simplificat. În practică, propagarea undelor este afectată de un anumit număr de pierderi, care pot afecta considerabil performanţele unui radar.
Luând în considerare influenţa pierderilor, introducem în ecuaţie un factor de pierderi Lges.
(14)
Acest factor include următoarele tipuri de pierderi:
- L D = atenuări interne în traseele de emisie şi recepţie
- L f = pierderi de fluctuaţie pe timpul reflexiei
- L Atm = pierderi la propagarea prin atmosferă a undelor la şi de la ţintă
Pierderile interne sunt cauzate de componentele de frecvenţă foarte înaltă, cum ar fi ghiduri de undă, filtre, sau de radom. Pentru un anumit radar, aceste pierderi sunt relativ constante şi pot fi determinate cu uşurinţă.
Atenuarea atmosferică şi reflexiile la suprafaţa Pământului sunt alte elemente care au o influenţă permanentă asupra performanţelor unui radar.
Analiza puterii de recepție
Mărimea puterii de intrare minime posibile poate fi determinată relativ ușor ca măsură comparativă, dar se obișnuiește o defalcare prin raportul semnal/zgomot și mărimea zgomotului ca putere de zgomot la intrarea receptorului. Un semnal de ecou trebuie să fie mai mare decât nivelul de zgomot cu un raport semnal/zgomot dat, pentru a putea fi recunoscut ca semnal de țintă. Cazul limită este acela în care este de aceeași mărime.
(15)
- k = 1,38·10-23 J/K, (constanta Boltzmann)
- T = temperatura absolută în Kelvin
- Bw = lățimea de bandă a receptorului
În practică, însă, este necesar cel puțin un raport semnal/zgomot minim, adică semnalul de ecou ar trebui să fie mai mare decât zgomotul însuși cu factorul raportului semnal/zgomot. În ecuația (14), PEmin este înlocuit cu ecuația (15) și se introduce suplimentar raportul semnal/zgomot minim (S/N)min:
(16)
Lățimea de bandă a receptorului Bw ar trebui să fie cât mai mică posibil, dar suficient de mare pentru a permite o transmisie cu distorsiuni reduse a impulsurilor de ecou. În tehnologia radarului se utilizează adesea criteriul Rayleigh, care definește că lățimea de bandă optimă a unui impuls dreptunghiular simplu este egală cu inversul duratei sale (Bw=1/τ).
(17)
Astfel obținem forma finală a ecuației radarului pentru un radar cu impulsuri. Ce este interesant la această formă este faptul că parametrii specifici aparatului (Ps·τ) corespund unei cantități de energie. Aceasta este confirmarea matematică a afirmației că nu puterea de emisie, ci energia de emisie este decisivă pentru raza de acțiune.
În cazul aparatelor radar cu modulație intrapuls și compresie de impuls, lățimea de bandă a receptorului trebuie calculată pe durata impulsului comprimat. Astfel, s-ar putea presupune că aici ar putea fi utilizată și durata impulsului comprimat. Dar atunci trebuie inclusă și rata de compresie a impulsului în numitor, deoarece la compresia impulsului numeroasele subimpulsuri mici se adună coerent, dar zgomotul este necoerent și, prin urmare, nu se poate aduna în aceeași măsură.
Într-o notă tehnică, înmulțirea duratei impulsului de emisie comprimat cu rata de compresie a impulsului seamănă foarte mult cu integrarea coerentă a impulsului; cu alte cuvinte, și prin integrarea impulsului se poate mări raza de acțiune maximă.
Influenţa suprafeţei Pământului
Figura 4: Recepție cu căi multiple prin reflexie la suprafața terestră
Figura 4: Recepție cu căi multiple prin reflexie la suprafața terestră
O formă extinsă a ecuației radarului, care nu mai este însă utilizată astăzi, ia în considerare factori suplimentari, precum influența suprafeței terestre, și detaliază sensibilitatea receptorului (factorul de zgomot), unghiul de acoperire al amplasamentului (factor cu funcții sinusoidale) și atenuarea atmosferică (factor cu funcție exponențială).
(18)
În această formulă, pe lângă mărimea deja cunoscute, înseamnă:
- Kα = factor disipativ, în locul lui Lges.
- Az = suprafaţa efectivă de reflexie, în locul lui σ
- ti = durata impulsului
- nR = factorul de zgomot al receptorului
- d = coeficient de luminozitate al indicatorului
- Re = distanţa mediului absorbant
- K = constanta lui Boltzmann
- T0 = temperatura absolută în °K
- γ = unghiul de reflexie la suprafaţa solului
- δR = coeficient de atenuare atmosferică
Faptul că formula nu mai este utilizată în această formă se datorează faptului că influența descrisă în ea a suprafeței terestre asupra creșterii razei de acțiune a echipamentelor radar din banda VHF este adaptată unor aparate care nu mai sunt utilizate astăzi în Europa și în SUA.
Autor: Christian Wolff, traducere în limba română: Bogdan Marinescu