www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Tranzistoare bipolare

n p n
Emitor
Bază
Colector
joncțiuni pn
p n p
Emitor
Bază
Colector
joncțiuni pn

Figura 1: Dispunerea materialului semiconductor într-un tranzistor

Tranzistor npn
n p n
Emitor
Bază
Colector
joncțiuni pn
Tranzistor pnp
p n p
Emitor
Bază
Colector
joncțiuni pn

Figura 1: Dispunerea materialului semiconductor într-un tranzistor

Până în prezent au fost dezvoltate foarte multe tipuri diferite de tranzistoare bipolare, însă principiul de bază este același la toate. În principiu se aplică aceeași teorie care a fost deja utilizată la dioda semiconductoare cu o singură joncțiune pn. Un tranzistor are însă două astfel de joncțiuni pn și utilizează cel puțin trei terminale, numite

  1. emitor, terminalul care emite purtătorii de sarcină
  2. bază, terminalul care controlează curentul purtătorilor de sarcină, și
  3. colector, terminalul care colectează purtătorii de sarcină
Clasificare

Tranzistoarele sunt clasificate, în funcție de succesiunea regiunilor lor, în tranzistoare npn sau pnp. Astfel, structura de bază este deja indicată chiar în denumire. Un tranzistor npn este alcătuit dintr-un strat subțire de tip p situat între două straturi de tip n. În mod analog, un tranzistor pnp este alcătuit dintr-un strat subțire de tip n situat între două straturi de tip p. Prin urmare, aceste tipuri de tranzistoare au două joncțiuni pn, așa cum se arată în figura 2. O joncțiune pn se află între bază și colector. A doua joncțiune pn se află între bază și emitor. Cele două joncțiuni pn conectează trei regiuni semiconductoare cu dopări diferite. Prin urmare, un tranzistor bipolar este alcătuit din trei regiuni semiconductoare.

n p n
Emitor
Bază
Colector
p n p
Emitor
Bază
Colector

Figura 2: Simboluri schematice ale tranzistoarelor

Tranzistor npn
n p n
Emitor
Bază
Colector
p n p
Emitor
Bază
Colector

Figura 2: Simboluri schematice ale tranzistoarelor

Deoarece purtătorii majoritari și minoritari sunt diferiți în materialele semiconductoare dopate de tip n și p, cele două tipuri de tranzistoare funcționează și ele diferit. Acest lucru este descris mai detaliat în paginile următoare.

La examinarea schemelor electrice trebuie făcută distincția între aceste două tipuri de tranzistoare. Figura 2 prezintă simbolurile diferite. În limba germană există o regulă mnemonică pentru a le deosebi, dar aceasta se bazează pe un joc de cuvinte și, prin urmare, nu poate fi redată în mod util în limba română.

O altă modalitate de a memora simbolurile este aceea că săgeata, la fel ca în cazul unei diode semiconductoare, indică întotdeauna direcția de deplasare a golurilor, adică de la materialul de tip p către materialul de tip n.

Structura unui tranzistor

Primele tranzistoare aveau joncțiuni pn care, la fel ca în cazul unei diode cu contact punctiform, erau realizate cu ajutorul unui contact metalic ascuțit. Spre deosebire de diodă, tranzistorul avea însă două astfel de contacte punctiforme, așa cum se arată în figura 3, vederea A). Fiecare dintre aceste contacte punctiforme este scos la un terminal separat și este denumit emitor sau colector.

Emitor
Bază
Colector
Emitor
Bază
Colector
Emitor
Bază
Colector
Emitor
Bază
Colector

Figura 3: Structura de principiu a tranzistoarelor

Emitor
Bază
Colector
Emitor
Bază
Colector
Emitor
Bază
Colector
Emitor
Bază
Colector

Figura 3: Structura de principiu a tranzistoarelor

Emitor
Bază
Colector
Emitor
Bază
Colector
Emitor
Bază
Colector
Emitor
Bază
Colector
Tranzistor cu contact punctiform Monocristal Material semiconductor aliat prin topire Material semiconductor introdus prin difuzie

Figura 3: Structura de principiu a tranzistoarelor

Aceste tranzistoare cu contact punctiform sunt în prezent depășite din punct de vedere tehnic. Ele au fost înlocuite cu tranzistoare care prezintă proprietăți mult mai avantajoase din toate punctele de vedere și care pot fi fabricate mai ușor. Tranzistoarele monocristaline au caracteristici de zgomot mult mai bune, pot lucra la puteri mai mari, au un câștig de curent mai mare și suportă tensiuni mai ridicate decât tranzistoarele cu contact punctiform. Tehnologia cea mai complexă o are tranzistorul realizat din cristal crescut (vederea B), deoarece stratul subțire al bazei trebuie format în timpul creșterii prin schimbarea de două ori a materialului semiconductor lichid. La fel ca în cazul unei diode, materialul semiconductor cu dopare diferită poate fi de asemenea topit pe materialul de bază (vederea C) sau introdus în acesta prin difuzie (vederea D).

Interiorul unui tranzistor planar de siliciu
 (clic pentru mărire: 640·480px = 39 kByte

Figura 4: Interiorul unui tranzistor planar de siliciu

În ciuda diferitelor tehnologii de fabricație, un factor este esențial în procesul de producție: controlul calității. La fabricarea tranzistoarelor, rata de rebut este încă extrem de ridicată. Chiar și cele mai mici variații, de exemplu ale temperaturii ambiante, în timpul fabricației au o influență semnificativă asupra caracteristicilor electrice ale produsului. Și după fabricație, tranzistorul trebuie manipulat cu grijă pentru a se asigura o durată lungă de viață. De aceea, la tranzistoare:

  1. electrozii sunt conectați la terminalele de lipire cu fire subțiri, de obicei din aur, prin bonding,
  2. cristalul este protejat împotriva influențelor mecanice printr-o carcasă specială și
  3. este etanșat pentru protecție împotriva contaminării.