AN/CPS-7
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | 106 MHz
(bande VHF) |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | |
| durata impulsului de sondaj (τ): | |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 384 400 km |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
AN/CPS-7
AN/CPS-7 a fost un radar experimental de recunoaștere cu rază lungă de acțiune, care funcționa în banda VHF (denumire IEEE) sau în banda A5 (denumire NATO). Acesta trebuia să funcționeze, de fapt, pe principiul radarului cu unde continue cu frecvență modulată și utiliza două antene AN-148/SCR-270 de la radarul SCR-270 pe un stâlp cu zăbrele de aproximativ 130 de metri înălțime, „stâlpul Armstrong” care există și astăzi în Alpine (New Jersey, SUA).
Radarul a fost utilizat în mod neprevăzut pentru proiectul Diana, prin care acest radar a reușit, ca primul din lume, să recepționeze un semnal de ecou de la Lună. Decisiv a fost receptorul cu bandă îngustă și foarte sensibil dezvoltat în acest scop de Edwin Howard Armstrong și Frederick Britton Llewellyn. Pentru aceasta s-a utilizat un semnal de emisie cu durata de 0,25 secunde, semnalul de ecou fiind așteptat abia după 2,5 secunde. În acele vremuri, comutatorul de transmițător/recepție putea fi acționat manual.