Zgomot de fază
Figura 1: Zgomot de fază în domeniul timp
Zgomot de fază
Zgomotul de fază este definit ca o mărime în domeniul frecvență, referitoare la densitatea spectrală de putere a variațiilor de fază nedorite, care apar statistic într-un generator utilizat ca sursă de semnal. Acest zgomot de fază este denumit și stabilitate pe termen scurt și reprezintă o caracteristică importantă a surselor de semnal. De regulă, este exprimat în unitatea dBc/Hz (decibeli carrier per Hertz) și reprezintă puterea zgomotului în raport cu purtătoarea, conținută într-o lățime de bandă de 1 Hz și localizată la o anumită distanță față de frecvența purtătoarei. Considerat în domeniul timp, zgomotul de fază este diferența dintre trecerile prin zero teoretice și cele reale ale unei oscilații armonice. Fluctuațiile acestor abateri sunt denumite jitter.
Un circuit rezonant ideal, care funcționează în regim de supraconductivitate la temperatura de zero absolut (0 K sau −273,15 °C) și fără zgomot propriu, ar genera, de asemenea, un semnal periodic ideal, care poate fi descris astfel:
(1)
- A = amplitudinea semnalului
- f0 = frecvența semnalului
- 2πf0t = faza semnalului
Zgomotul propriu apare însă din cauza proceselor fizice fundamentale și nu poate fi evitat în condiții normale de funcționare. Acest zgomot termic sau zgomot de pâlpâire produce fluctuații ale amplitudinii și fazei oscilatorului. Semnalul capătă zgomot de fază prin adăugarea unui proces stocastic, reprezentat prin simbolul φ, după cum urmează:
(2)
Cea mai simplă și mai rapidă metodă de determinare a zgomotului de fază al unui oscilator
este măsurarea directă cu ajutorul unui
analizor de spectru.
Totuși, zgomotul de fază al oscilatoarelor interne ale analizorului de spectru trebuie să fie suficient de redus,
pentru ca proprietățile obiectului măsurat să nu fie mascate de zgomotul de fază al analizorului de spectru.
Măsurarea nu indică numai zgomotul de fază al obiectului măsurat,
ci suma puterilor zgomotului de fază al obiectului măsurat,
ale zgomotului de fază al oscilatoarelor interne și ale zgomotului termic.
Figura 2: Spectrul densității de putere al zgomotului de pâlpâire în funcție de frecvență
Figura 2: Spectrul densității de putere al zgomotului de pâlpâire în funcție de frecvență
În timp ce pentru componentele de înaltă frecvență se observă un nivel constant al zgomotului de fond cuprins între −125 și −130 dB, zgomotul de fază crește inițial către frecvențele mai joase cu o dependență de 1/f ², iar sub o frecvență limită specifică circuitului, cu o dependență de 1/f ³ din cauza zgomotului de pâlpâire. În figura 2, reprezentarea dublu logaritmică a densității de putere în funcție de frecvență produce o dreaptă cu panta −2 pentru zgomotul 1/f ² și o dreaptă cu panta −3 pentru zgomotul 1/f ³. Începând cu banda UHF mai are efect numai zgomotul „alb”, independent de frecvență.