Radar meteorologic aeropurtat
Figura 1: Radar meteorologic Collins cu stare solidă
Radar meteorologic aeropurtat
În prezent, este o practică obișnuită ca aeronavele comerciale să fie echipate cu un sistem radar meteorologic, instalat de regulă în botul aeronavei. Radarul meteorologic furnizează pilotului, în cabina de pilotaj, o imagine locală a condițiilor meteorologice aflate doar în direcția de zbor și îi permite să identifice și să evite anumite fenomene meteorologice periculoase. O rază maximă de acțiune de 180 NM este uzuală din punct de vedere tehnic, deși domeniul utilizat în mod normal (selectat prin schimbarea scării) este de aproximativ 30 până la 80 NM.
Antenă cu receptor
Figura 2: Radar din botul aeronavei cu antenă parabolică
Sunt cunoscute două variante principale de antenă pentru radarele instalate în botul aeronavei. Una utilizează un reflector parabolic de tip „farfurie”, iar cealaltă este o antenă plană de grup, care poate fi realizată și ca sistem cu rețea fazată (Phased Array). Ambele tipuri de antene sunt larg răspândite, însă antena cu rețea fazată este preferată în prezent, fiind considerată soluția mai modernă.
În mod obișnuit, antena montată în botul aeronavei oscilează permanent dintr-o parte în alta, acoperind, în funcție de echipament, un sector cuprins între 120° și 180°.
În funcție de dimensiunea și forma botului aeronavei, se utilizează antene cu diametre între 10" și 30". De exemplu, o aeronavă comercială de dimensiuni mai mici poate găzdui o antenă cu un diametru de aproximativ 12" până la 18".
Prelucrarea datelor
Figura 3: Imagine meteorologică 3D
Compartimentul de avionică al aeronavei, în care se află, de exemplu, și transponderul SSR, trebuie să conțină o unitate de procesare a datelor meteorologice, care calculează imaginea meteorologică pe baza datelor recepționate. Această imagine trebuie apoi convertită într-un format adecvat pentru afișarea pe un ecran.
Pentru această sarcină a fost dezvoltat un software complex și performant, capabil, de exemplu, să genereze o imagine meteorologică tridimensională, precum cea prezentată în figură.
Afișarea în cabina de pilotaj
Figura 4: Indicator PPI într-o cabină de pilotaj
Radarul meteorologic utilizat la bordul aeronavelor oferă, de regulă, o afișare sectorială. Funcționarea sa este asemănătoare cu cea a unui indicator PPI și prezintă imaginea meteorologică recepționată sub forma unei hărți. Totuși, „poziția radarului” nu este situată în centrul ecranului, ci la marginea inferioară. Fasciculul de baleiere se deplasează sincron cu mișcarea antenei. Prin selectarea liberă a factorului de mărire, pilotul poate alege scara de afișare cea mai potrivită.
În majoritatea cazurilor, afișajul este multifuncțional și prezintă și alte informații de zbor.
Stabilizare
Figura 5: Diagrama de radiație a antenei în timpul tangajului și ruliului
nestabilizată și stabilizată
În timpul executării unor manevre (cum ar fi decolarea), radarul meteorologic al unei aeronave ar orienta diagrama sa de radiație către o zonă a spațiului aerian prin care pilotul nu intenționa în mod sigur să zboare.
Este la fel de important să se garanteze precizia indicațiilor de direcție în timpul manevrelor și al celorlalte faze ale zborului. Totuși, menținerea stabilității necesare (în timpul tangajului și ruliului) pe întreaga durată a zborului reprezintă o provocare tehnică considerabilă.
Din acest motiv este necesar un sistem servoelectromecanic la bord, capabil să îndeplinească această cerință. Compensarea manevrelor line, cum ar fi virajele ușoare, este mai puțin dificilă decât compensarea modificărilor accentuate ale unghiului de urcare sau coborâre. Prin urmare, se poate aștepta doar ca stabilizarea antenei să asigure o baleiere constantă raportată la orizont în timpul manevrelor moderate.
Dacă această stabilizare nu este activată, direcția și atitudinea aeronavei se suprapun peste imaginea afișată. În cazul manevrelor verticale, modificarea orientării față de regiunea spațiului aerian observată este adesea mult mai mare decât cea dorită.
Dacă este necesar, pilotul poate selecta stabilizarea pe plan vertical. Cele mai multe dificultăți apar în timpul fazelor de decolare și aterizare. Unele sisteme activează stabilizarea numai atunci când este utilizat pilotul automat, iar în restul timpului necesită intervenția manuală.