Mode S – Modulație diferențială prin deplasare de fază
Figura 1: Mode S – Modulație diferențială prin deplasare de fază (DPSK)
Figura 1: Mode S – Modulație diferențială prin deplasare de fază (DPSK)
Mode S – Modulație diferențială prin deplasare de fază
În funcție de tipul interogării, durata impulsului P6 este de 16,25 µs sau de 30,25 µs. Impulsul este modulat prin modulație diferențială prin deplasare de fază (DPSK). Informația este transmisă prin schimbări de fază de 180° ale frecvenței purtătoare în interiorul impulsului P6. Fiecare schimbare de fază poate dura cel mult 80 ns. Fiecare segment dintre două schimbări de fază are fază constantă, durează 0,25 µs și este denumit chip. Decodorul DPSK compară fazele a două chipuri consecutive și reconstruiește astfel informația originală.
În standardul ICAO Annex 10, Volume 4, formatul interogării este descris după cum urmează: Blocul de date al interogării este alcătuit dintr-o secvență de 56 sau 112 chipuri, poziționate după schimbarea de fază de sincronizare din interiorul impulsului P6. Fiecare schimbare de fază ulterioară de 180° față de chipul precedent reprezintă valoarea binară 1. Dacă această schimbare de fază nu apare, chipul reprezintă valoarea binară 0.
Toate aceste schimbări de fază pot fi asociate corect informației numai dacă respectă grila temporală care începe după schimbarea de fază de sincronizare. Secvența de 56 sau 112 chipuri începe exact la 0,5 µs după această schimbare de fază. La sfârșitul impulsului P6 există și un interval de protecție de 0,5 µs, introdus inițial pentru a preveni suprapunerea diferitelor transmisii.
Figura 2: Schema bloc a unui receptor DPSK
Figura 2: Schema bloc a unui receptor DPSK
Figura 3: Funcționarea circuitului prezentat în figura 2
Figura 3: Funcționarea circuitului prezentat în figura 2
În funcție de lungimea interogării, impulsul de interogare durează 16,25 µs (56 chipuri de date) sau 30,25 µs (112 chipuri de date). Impulsul P6 începe cu un segment de 1,25 µs înaintea primei schimbări de fază, denumit schimbare de fază de sincronizare. Pentru suprimarea lobilor laterali ai antenei în timpul interogării, prin antena omnidirecțională este emis un impuls P5. În lobii laterali, acest impuls este suficient de puternic pentru a masca schimbarea de fază de sincronizare, astfel încât transponderul nu mai poate decodifica o astfel de interogare.
Figura 2 prezintă o metodă practică de demodulare. În acest decodor, informația originală este reconstruită din semnalul codificat diferențial cu ajutorul unui circuit comparator. După trecerea printr-un filtru trece-bandă, întregul semnal este întârziat cu durata unui chip (aici 0,25 µs) și comparat cu semnalul original. Dacă ambele segmente de semnal sunt în aceeași fază, semnalul de ieșire este redus. Dacă sunt în opoziție de fază, maximele locale coincid în timp cu polaritate opusă, rezultând o tensiune de ieșire mai mare. Din acest semnal de ieșire poate fi reconstruită secvența serială originală de biți, lucru reprezentat aici doar schematic printr-un filtru trece-jos și un comparator de prag conectat ulterior.
Figura 3 ilustrează suprapunerea la ieșirea mixerului (C) dintre semnalul întârziat (B) și semnalul original neîntârziat (A). Totuși, asocierea nivelului de ieșire cu bitul corespunzător este posibilă numai dacă schimbarea de fază de sincronizare de la începutul impulsului P6 pornește contorul de tact. În practică, semnalul de ieșire este de obicei memorat într-un registru cu deplasare, de unde este apoi disponibil sub forma unui cuvânt de date paralel.
Autor: Christian Wolff, traducere în limba română: Bogdan Marinescu