www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Radar pasiv

Un radar pasiv nu utilizează un transmiţător propriu, ci reflexiile emisiilor provenite de la emiţătoare cunoscute de radiodifuziune, telefonie mobilă sau de la alte emiţătoare similare care emit în mod continuu. Radarele pasive sunt radare bistatice ale căror emiţătoare nu sunt cooperative.

Oricine a văzut vreodată, în condiţii foarte nefavorabile de recepţie şi cu un semnal de televiziune slab, imaginea televizorului cu o umbră sau chiar dublată, a observat poate fără să ştie principiul localizării pasive. Receptorul primeşte atât semnalul direct, cât şi, cu o mică întârziere, un semnal reflectat. Din diferenţa timpilor de propagare şi din poziţiile cunoscute ale emiţătorului şi receptorului se pot calcula informaţii despre poziţia obiectului reflectant.

Primul radar pasiv a fost, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sistemul german Klein Heidelberg Parasit, care utiliza emisiile sistemului britanic Chain Home.

© Michal Pertzian
 (clic pentru mărire: 415·600px = 81 kByte
sistemul slovac „Tamara” pe vehiculul de bază „Tatra”

„Ramona”, „Tamara” şi „Vera”

În anii 1980, compania cehă „TESLA” a dezvoltat în condiţii de maxim secret radarul pasiv „Ramona” şi versiunea sa ulterioară „Tamara” MCS-93. Mai multe astfel de echipamente s-au aflat şi în dotarea fostei NVA a RDG. Din acest motiv, unele sisteme „Tamara” au putut fi preluate ulterior de Bundeswehr. Potrivit unor informaţii neconfirmate, chiar două echipamente s-ar mai afla încă în exploatare, iar restul sau cel puţin părţi din acestea se găsesc undeva, neidentificate, ca exponate de muzeu.

„Tamara” este un sistem de cercetare complet pasiv şi a fost dezvoltat ulterior de firme cehe până la sistemul „Vera”. Principiul de funcţionare este foarte simplu: fiecare aeronavă modernă emite spectre caracteristice de unde electromagnetice, care sunt memorate ca un fel de „amprentă” într-o bază de date a unui calculator performant. Acest spectru este recepţionat din trei locaţii diferite, iar prin măsurarea şi compararea diferiţilor timpi de propagare se calculează poziţia instantanee a aeronavei. De asemenea, aeronava poate fi iluminată de alte radare sau de emiţătoare radio şi de televiziune. Şi aceste reflexii pot fi recepţionate şi pot îmbunătăţi precizia localizării.

Este sau nu este radar?

Strict vorbind, „Vera” nu este de fapt un radar convenţional propriu-zis. Totuşi, şi aici se utilizează măsurarea timpului de propagare, atât de caracteristică sistemelor radar. Termenul radar este folosit şi pentru radarele secundare tocmai datorită acestei măsurări şi mai ales pentru că radarul secundar poate localiza aeronave. În cazul radiofarului rotativ de navigaţie TACAN, de exemplu, termenul RADAR nu este utilizat, deşi şi acest sistem foloseşte măsurarea timpului de propagare, deoarece TACAN este un sistem de navigaţie şi nu localizează aeronave.

În opinia mea, termenul „RADAR” poate fi deci aplicat fără probleme sistemului „Vera”, chiar dacă „Vera” însăşi nu are nevoie de un transmiţător propriu. „Vera” localizează aeronavele şi cu ajutorul măsurării timpului de propagare al undelor electromagnetice! (Producătorul declară că sistemul poate măsura întârzieri de timp cu o precizie de 100 ns într-un domeniu de frecvenţă opţional de la 0,1 la 40 GHz!) Prin urmare, conform definiţiei, este totuşi un radar.