James Clerk Maxwell
Figura 1: Fizicianul James Clerk Maxwell
James Clerk Maxwell
James Clerk Maxwell (☆ 13 iunie 1831 la Edinburgh – † 5 noiembrie 1879 la Cambridge) a fost un fizician și matematician scoțian. A devenit celebru pentru descrierea matematică a câmpurilor magnetice și electrice, cunoscută sub denumirea de ecuațiile lui Maxwell.
Maxwell s-a bazat pe relațiile dintre mișcarea unui magnet și tensiunea indusă de acesta într-un conductor electric, descoperite experimental de Michael Faraday. Aceste relații au fost formulate ulterior sub forma legii inducției electromagnetice. Faraday vorbea încă despre linii de forță individuale pe care magnetul aflat în mișcare le-ar trage după el. Maxwell și-a imaginat, în schimb, că întregul spațiu din jurul magnetului este umplut de un câmp de forțe. Pentru calcularea acestui câmp erau necesare ecuații diferențiale complexe. El a încercat, de asemenea, să găsească legile care determină comportamentul oricărui sistem de particule încărcate electric, atunci când sunt cunoscute poziția și viteza lor instantanee, precum și valoarea câmpului în toate punctele sale.
După ce a ajuns la acest rezultat, Maxwell a constatat că legile descoperite experimental de Faraday nu puteau fi complete, că ecuațiile erau ambigue și nu conduceau la un rezultat determinat, dacă nu se presupunea că nu numai un magnet aflat în mișcare generează un câmp electric (și, prin urmare, un curent electric în conductor), ci și că o sarcină electrică aflată în mișcare generează un câmp magnetic foarte slab. Prin introducerea acestei ipoteze, totul devenea coerent și puteau fi formulate ecuații închise și univoce.1
- Ecuația 1: Distribuția unei sarcini electrice generează un câmp electric. Fluxul electric prin suprafața închisă ∂ V a unui volum V este direct proporțional cu sarcina electrică aflată în interiorul acestuia.
- Ecuația 2: Liniile câmpului magnetic formează curbe închise. Fluxul magnetic prin suprafața închisă a unui volum este egal cu sarcina magnetică aflată în interiorul acestuia, adică zero, deoarece monopolii magnetici nu există.
- Ecuația 3: Un câmp magnetic variabil în timp generează un câmp electric. Circulația câmpului electric de-a lungul curbei de contur ∂ A a unei suprafețe A este egală cu variația temporală negativă a fluxului magnetic prin suprafață.
- Ecuația 4: Atât o sarcină în mișcare, cât și un flux electric variabil generează un câmp magnetic. Circulația câmpului magnetic de-a lungul curbei de contur ∂ A a unei suprafețe A este egală cu suma dintre curentul electric și variația temporală a fluxului electric prin suprafață.
Unul dintre cele mai surprinzătoare rezultate ale acestor ecuații a fost concluzia că atât câmpurile electrice, cât și cele magnetice se pot propaga sub formă de unde cu o viteză precis determinată, care depinde de intensitatea câmpului electric generat de un magnet aflat în mișcare. Aceasta înseamnă că viteza căutată a undelor corespunde vitezei care ar trebui imprimată magnetului, pentru ca energia câmpului electric generat să fie egală cu energia propriului său câmp magnetic. Această viteză era deja cunoscută, iar Maxwell a observat că ea corespundea foarte bine vitezei atribuite luminii la acea vreme. Din acest motiv, el a afirmat că undele luminoase sunt de origine electromagnetică.1
Aceste ecuații pur matematice au prezis astfel existența undelor electromagnetice. Existența lor a fost confirmată abia 20 de ani mai târziu prin experimentele lui Heinrich Rudolf Hertz și constituie baza întregii radiotehnici și a tehnicii radar.
În prezent, ecuațiile lui Maxwell nu mai sunt utilizate în această formă integrală complexă. Este preferată așa-numita reprezentare nabla (simbol matematic: ∇ ).
Surse:
- Louis Leprince-Ringuet et al., „Die berühmten Erfinder, Physiker und Ingenieure”, Aulis Verlag Köln (1963), ASIN: B0000BJTE0, p. 205 și urm.
- Josef Leisen, „Die Maxwell-Gleichungen verstehen”, articol pentru Universitatea din Mainz