Mark 9
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice


| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | 2 914 … 3 100 MHz
(bande S) |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | 3 600 Hz ± 10% |
| durata impulsului de sondaj (τ): | 0,5 µs |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 25 kW |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 20 NM (≙ 37 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
Mark 9
Radarul Mark 9 a fost un radar de ghidare a focului dezvoltat de Marina Statelor Unite la începutul anilor 1940, care funcționa în banda S (denumire IEEE) sau în banda E/F (denumire NATO) și care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, era destinat în mod special montării pe stația de dirijare a focului Ford Mark 45. Acesta servea la măsurarea precisă a distanței și la urmărirea țintei, pentru a orienta tunurile navelor de război către țintă în timpul luptei.
Antena folosea scanarea conică cu un reflector parabolic cu diametrul de 24 de inci (≙ 61 cm). Alimentarea se realiza printr-un dipol dispus excentric și care se rotea cu 1 770 de rotații pe minut. În transmițător era utilizat un magnetron de tip 706A răcit cu aer comprimat. Afișarea se realiza pe un indicator tip A cu un ecran cu diametrul de 5 inci (≙ 12,7 cm).