AN/ASG-14
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrație 1: AN/ASG-14

| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | 9 000 … 9 600 MHz
(bande X) |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | 1 kHz |
| durata impulsului de sondaj (τ): | 1 or 0,5 µs |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 140 kW |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 20 mi (≙ 32 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | 3,9° |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
AN/ASG-14
AN/ASG-14 era un radar de ghidare a focului cu o construcție încă foarte simplă, destinat avioanelor Lockheed F-104 „Starfighter” construite între 1956 și 1957, care funcționa în banda X (denumire IEEE) sau în banda I (denumire NATO). Radarul furniza date privind distanța către vizorul optic al tunului M61 de 20 mm și sprijinea detectarea țintelor pentru rachetele AIM-9 Sidewinder.
Era un radar de căutare simplu, cu scanare spațială în spirală și capacitate limitată de urmărire. Transmițătorul folosea un magnetron reglabil. Radarul putea detecta ținte la o distanță de până la 20 de mile. La urmărirea țintelor cu impulsul de emisie mai scurt, raza de acțiune era limitată la aproximativ 10 mile (≙ 16 km), iar scanarea conică era utilizată la azimutul minim de 550 de rotații pe minut. Radarul afișa doar distanța și o abatere a unghiului lateral. Corecția unghiului lateral trebuia efectuată în funcție de cursul aeronavei.
Radarul a fost dezvoltat de Radio Corporation America (RCA) și produs ulterior de Texas Instruments, apoi de General Electric.