www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

AN/ASG-14

Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice

Ilustrație 1: AN/ASG-14

Ilustrație 1: AN/ASG-14

Date tehnico-tactice
frecvența de lucru: 9 000 … 9 600 MHz
(bande X)
perioadă de repetiţie a impulsurilor:  
frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: 1 kHz
durata impulsului de sondaj (τ): 1 or 0,5 µs
timpul de recepţie:  
timpul mort:  
puterea în impuls: 140 kW
puterea medie:  
distanţa maximă fără ambiguităţi: 20 mi (≙ 32 km)
capacitatea de separare în distanță:  
precizia de măsurare:  
lățimea diagramei de directivitate: 3,9°
numărul de impulsuri recepţionate:  
viteza de rotire a antenei:  
MTBCF:  
MTTR:  

AN/ASG-14

AN/ASG-14 era un radar de ghidare a focului cu o construcție încă foarte simplă, destinat avioanelor Lockheed F-104 „Starfighter” construite între 1956 și 1957, care funcționa în banda X (denumire IEEE) sau în banda I (denumire NATO). Radarul furniza date privind distanța către vizorul optic al tunului M61 de 20 mm și sprijinea detectarea țintelor pentru rachetele AIM-9 Sidewinder.

Era un radar de căutare simplu, cu scanare spațială în spirală și capacitate limitată de urmărire. Transmițătorul folosea un magnetron reglabil. Radarul putea detecta ținte la o distanță de până la 20 de mile. La urmărirea țintelor cu impulsul de emisie mai scurt, raza de acțiune era limitată la aproximativ 10 mile (≙ 16 km), iar scanarea conică era utilizată la azimutul minim de 550 de rotații pe minut. Radarul afișa doar distanța și o abatere a unghiului lateral. Corecția unghiului lateral trebuia efectuată în funcție de cursul aeronavei.

Radarul a fost dezvoltat de Radio Corporation America (RCA) și produs ulterior de Texas Instruments, apoi de General Electric.