ASC-1
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrație 1: ASC-1 in PB2Y-3
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | 3 GHz
(bande S) |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | |
| durata impulsului de sondaj (τ): | |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 90 mi (≙ 145 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | ± 3% |
| lățimea diagramei de directivitate: | 6° |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
ASC-1
ASC-1 (variantele ulterioare denumite SCR-517) era un radar de recunoaștere aeriană care funcționa în banda S (denumire IEEE) sau în banda E/F (denumire NATO) și era destinat instalării în bombardiere de patrulare. Antena, transmițătorul și receptorul se aflau într-o cabină situată pe fuselajul avionului. ASC-1 și modificarea SCR-517-B utilizau un indicator de observare circulară cu vizibilitate panoramică de 360°. SCR-517-A și SCR-517-C erau echipate cu un indicator de tip B și erau utilizate în sectorul de 180°.
ASC-1 a fost instalat în a doua jumătate a anului 1942 în PB2Y-3. SCR-517-A și SCR-517-C au fost instalate în avioanele B-17, B-18, B-25 și B-34, iar SCR-517-B în B-24.