AN/APS-27
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrație 1: Douglas RB-66 fitted with AN/APS-27
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | 9 310 … 9 330 MHz
(bande X) |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | 775, 195, 2k sau 300 Hz |
| durata impulsului de sondaj (τ): | 0,7 … 1,2 µs |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 100 kW |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 170 NM (≙ 320 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
AN/APS-27
AN/APS-27 „Firefly” a fost un radar de recunoaștere care funcționa în banda Xd (denumire IEEE) sau în banda I (denumire NATO), care a fost dezvoltat în a doua jumătate a anilor 1950 și a fost instalat în jumătatea inferioară a botului aeronavelor Boeing B-52 Stratofortress, Douglas RB-66 Destroyer, Lockheed C-130 Hercules și Boeing C-135 Stratolifter.
Radarul era un radar pseudocoerent cu detectarea țintelor în mișcare. Inițial a utilizat o linie de întârziere cu mercur, iar ulterior un tub de stocare pentru a elimina interferențele cu țintele fixe și pentru a afișa doar ecourile provenite de la vehiculele în mișcare pe indicatorul de observare circulară. Emițătorul era alcătuit dintr-un magnetron de tip 4J52; tiratronul umplut cu hidrogen de tip 5C22 a fost utilizat în modulator.