www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

AN/APS-27

Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice

Ilustrație 1: Douglas RB-66 fitted with AN/APS-27

Ilustrație 1: Douglas RB-66, echipat cu AN/APS-27

Date tehnico-tactice
frecvența de lucru: 9 310 … 9 330 MHz
(bande X)
perioadă de repetiţie a impulsurilor:  
frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: 775, 195, 2k sau 300 Hz
durata impulsului de sondaj (τ): 0,7 … 1,2 µs
timpul de recepţie:  
timpul mort:  
puterea în impuls: 100 kW
puterea medie:  
distanţa maximă fără ambiguităţi: 170 NM (≙ 320 km)
capacitatea de separare în distanță:  
precizia de măsurare:  
lățimea diagramei de directivitate:  
numărul de impulsuri recepţionate:  
viteza de rotire a antenei:  
MTBCF:  
MTTR:  

AN/APS-27

AN/APS-27 „Firefly” a fost un radar de recunoaștere care funcționa în banda Xd (denumire IEEE) sau în banda I (denumire NATO), care a fost dezvoltat în a doua jumătate a anilor 1950 și a fost instalat în jumătatea inferioară a botului aeronavelor Boeing B-52 Stratofortress, Douglas RB-66 Destroyer, Lockheed C-130 Hercules și Boeing C-135 Stratolifter.

Radarul era un radar pseudocoerent cu detectarea țintelor în mișcare. Inițial a utilizat o linie de întârziere cu mercur, iar ulterior un tub de stocare pentru a elimina interferențele cu țintele fixe și pentru a afișa doar ecourile provenite de la vehiculele în mișcare pe indicatorul de observare circulară. Emițătorul era alcătuit dintr-un magnetron de tip 4J52; tiratronul umplut cu hidrogen de tip 5C22 a fost utilizat în modulator.

Galerie de imagini ale AN/APS-27

Ilustrație 2: Boeing XB-52

Imagine 3: Magnetron de tip 4J52
(Cu permisiunea Ostron)