ST-67
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrație 1: ST-67 „Salyut“
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | bande L |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | |
| durata impulsului de sondaj (τ): | |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | |
| puterea medie: | 15 kW |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 340 NM (≙ 630 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
ST-67
ST-67 „Salyut“ (indicativul rusesc: 5N69, chirilic: СТ-67, 5Н69, «Салют») este un radar de recunoaștere aeropurtat 3D cu rază lungă de acțiune care operează în banda L, care a fost inclus în dotarea forțelor armate sovietice la mijlocul anilor 1970.
Antena era formată din doi reflectoare parabolice cu o singură curbură, de suprafață mare, dispuse la 180° unul față de celălalt, pentru a obține o rată mare de reînnoire a datelor chiar și la viteze de rotație mici. Alimentarea antenelor folosea principiul de baleiere a fasciculului în funcție de frecvență. A fost integrat un radar secundar de tip NRZ-1P. Partea rotativă a antenei cântărea aproximativ 17 tone.
Din cauza zgomotului generat în timpul rotației, radarul a fost supranumit „ventilatorul strategic“.
