Rezonator coaxial cu cavitate
Figura 1: Secțiune printr-un rezonator coaxial cu cavitate pentru radar VHF
Figura 1: Secțiune printr-un rezonator coaxial cu cavitate pentru radar VHF
Figura 1: Secțiune printr-un rezonator coaxial cu cavitate pentru radar VHF
Rezonator coaxial cu cavitate
Un rezonator coaxial cu cavitate este un circuit de linie coaxială închis din toate părțile, care se comportă ca un circuit rezonant paralel.
Într-un generator, circuitele rezonante sunt utilizate pentru generarea frecvenței. În acest scop pot fi utilizate și linii coaxiale cu lungimea λ/2. Dacă diametrul unei asemenea linii coaxiale este suficient de mare pentru a permite montarea unei componente active, de exemplu o triodă disc sau o diodă Gunn, iar lungimile liniei formează un circuit rezonant, ansamblul se numește rezonator coaxial cu cavitate. Frecvența de rezonanță poate fi modificată cu ajutorul pistoanelor de scurtcircuitare.
Figura 2: Model în secțiune al unei triode disc
anodică
de grilă
catodică
Figura 2: Model în secțiune al unei triode disc
La calcularea frecvenței circuitului de grilă trebuie luată în considerare și capacitatea parazită Cgk dintre grilă și catod, motiv pentru care circuitul trebuie să prezinte un comportament inductiv. Pentru realizarea reacției pozitive, între circuitul de grilă și circuitul anodic sunt prevăzute fante. Condensatoarele mari de înaltă tensiune blochează tensiunea anodică și aplică semnalul de înaltă frecvență pe peretele exterior al rezonatorului coaxial, aflat la potențialul masei. Energia de emisie este extrasă de la grilă și transmisă către un cablu coaxial prin intermediul unui contact glisant. Rezonatoarele coaxiale cu cavitate sunt utilizate în domeniul de frecvențe de la 150 MHz până la aproximativ 1 GHz. În echipamentele radar mai vechi, acestea au fost utilizate și ca emițătoare autooscilante de mare putere. Puterea de impuls (Pout), de exemplu, a radarului P-12 , era de 160 … 250 kW, în funcție de frecvența de lucru (ceea ce corespunde unei puteri în undă continuă de aproximativ 540 W).
Triodă disc
Trioda disc este un tub electronic (triodă) la care electrozii (catodul, grila de comandă și anodul) nu sunt dispuși cilindric unul în interiorul celuilalt, ca în mod obișnuit, ci au forma unor discuri suprapuse, aflate la o distanță mică unul față de celălalt. Într-o triodă apar întotdeauna, din motive constructive, capacități parazite între electrozi, care îngreunează utilizarea tubului în domenii de frecvență mai ridicate. La trioda disc, aceste capacități pot fi menținute la valori relativ reduse. Această construcție facilitează montarea în rezonatoare cu cavitate circulare și în rezonatoare coaxiale cu cavitate.
Caracteristice pentru o triodă disc sunt construcția adesea conică și suprafețele mari de răcire de pe catod, iar frecvent și de pe anod. Suprafețele de contact foarte masive ale electrozilor sunt realizate din cupru sau alamă și la tuburile de dimensiuni mai mici sunt, de regulă, argintate sau chiar aurite.
Tensiunea de încălzire este aplicată, de obicei, sub forma așa-numitei încălziri directe, ceea ce înseamnă că un capăt al filamentului este conectat la catod. Prin creșterea tensiunii de încălzire se putea mări emisia de electroni și astfel se putea îmbunătăți ușor puterea de ieșire. Totuși, tensiunea de încălzire a triodelor disc de mare putere trebuia mărită treptat, pentru a atinge o valoare mai mare decât cea pe care filamentul ar fi suportat-o la rezistența sa în stare rece.