www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Ce este un filtru alfa-beta?

Filtrul alfa-beta

Filtrul alfa-beta

Un filtru alfa-beta (filtru α-β) este o metodă matematică simplă, care permite estimarea poziției și vitezei unei ținte în mișcare pe baza măsurărilor succesive ale poziției acesteia. Filtrul este utilizat, printre altele, în urmărirea țintelor radar. Pe baza parametrilor de mișcare estimați anterior, acesta prezice următoarea poziție a țintei și corectează această predicție folosind o nouă măsurare radar. În acest scop sunt utilizați doi parametri constanți ai filtrului: α (alfa) și β (beta).

În forma sa cea mai simplă, metoda presupune că ținta se deplasează cu o viteză aproximativ constantă între două măsurări. Ea poate fi aplicată unei singure coordonate sau independent mai multor coordonate. Totuși, la prelucrarea mai multor coordonate pot avea importanță diferențele de precizie a măsurărilor și relațiile dintre coordonate.

Predicția următoarei poziții a țintei

Punctul de plecare al calculului îl constituie poziția și viteza estimate anterior. Pe baza acestora se poate prezice poziția pe care ținta ar trebui să o atingă în momentul următoarei măsurări. Presupunând o viteză constantă, distanța parcursă în intervalul de timp este adăugată la poziția anterioară.

xp = xalt + valt · Δt (1)

În această ecuație, xp reprezintă poziția prezisă, xalt reprezintă poziția estimată anterior, valt reprezintă viteza estimată anterior, iar Δt este intervalul de timp dintre două măsurări. În modelul de mișcare uniformă considerat, viteza prezisă este inițial egală cu viteza estimată anterior.

Corecția printr-o nouă măsurare radar

Atunci când este disponibilă o nouă măsurare radar, rezultatul acesteia este comparat cu poziția prezisă. Diferența dintre cele două valori se numește reziduu sau inovație. Ea indică abaterea poziției măsurate față de predicție.

r = xmess − xp (2)

Filtrul utilizează acest reziduu pentru a efectua două corecții diferite. Factorul α este utilizat pentru corectarea poziției estimate. Factorul β este utilizat pentru corectarea vitezei estimate.

xneu = xp + α · r
vneu = valt + (β / Δt) · r
(3)

Parametrul α determină ce proporție din abaterea poziției este utilizată pentru corectarea poziției estimate. Cu cât valoarea lui α este mai mare, cu atât poziția corectată se apropie mai mult de noua valoare măsurată. O valoare mai mică acordă, în schimb, o importanță mai mare predicției anterioare a mișcării.

Parametrul β influențează corecția vitezei. În acest scop, abaterea poziției este împărțită la intervalul de timp dintre măsurări și apoi ponderată cu β. În acest mod, filtrul poate determina o modificare a vitezei estimate pe baza măsurărilor succesive ale poziției.

Un radar urmărește o țintă a cărei distanță estimată anterior este de 10,0 km. Viteza radială estimată este de 200 m/s. Până la următoarea măsurare radar trece o secundă. Presupunând o viteză constantă, filtrul estimează că ținta se va afla la o distanță de 10,2 km.

Noua măsurare radar indică însă o distanță de 10,3 km. Prin urmare, reziduul este de +100 m. Pentru acest exemplu se aleg parametrii filtrului α = 0,6 și β = 0,2.

r = 10 300 m − 10 200 m = 100 m
xneu = 10 200 m + 0,6 · 100 m = 10 260 m
vneu = 200 m/s + (0,2 / 1 s) · 100 m = 220 m/s
 

După corecție, distanța estimată este astfel de 10,26 km, iar viteza estimată este de 220 m/s. Pentru următoarea predicție, filtrul utilizează aceste valori corectate. Măsurarea radar inițială, de 10,3 km, rămâne nemodificată.

Cum influențează α și β urmărirea țintei?

Alegerea celor doi parametri ai filtrului determină în mare măsură comportamentul filtrului alfa-beta. Valorile mari determină, în general, o reacție mai puternică la noile măsurări. Astfel, filtrul se poate adapta mai rapid la modificările mișcării țintei. În același timp însă, erorile de măsurare și zgomotul influențează mai puternic mișcarea estimată a țintei.

Valorile mici conduc, în schimb, la estimări mai uniforme, deoarece noile măsurări modifică într-o măsură mai mică predicția anterioară. Totuși, filtrul poate reacționa mai lent la modificările reale ale mișcării țintei. În special în timpul unei manevre, poziția estimată se poate abate temporar considerabil de la poziția reală.

Prin urmare, parametrii nu trebuie aleși fără a ține seama de caracteristicile radarului și ale mișcării țintei. Precizia măsurărilor, intervalul dintre acestea și capacitatea de manevră estimată a țintei influențează reglajul adecvat. În plus, valorile trebuie alese astfel încât filtrul să funcționeze stabil.

Ce se întâmplă în timpul manevrelor țintei?

Filtrul alfa-beta simplu utilizează un model de mișcare cu viteză constantă. Dacă o țintă accelerează, decelerează sau își schimbă direcția de mișcare, acest model nu mai corespunde pe deplin mișcării reale. Ca urmare, pot apărea abateri mai mari între poziția prezisă și cea măsurată.

Filtrul reacționează la aceste abateri prin corectarea poziției și vitezei estimate. Totuși, nu poate prezice o manevră neașteptată înainte de a dispune de măsurările corespunzătoare. În funcție de parametrii aleși, pot fi necesare mai multe măsurări până când valorile estimate se adaptează din nou suficient la mișcarea reală a țintei.

Pentru mișcările țintelor caracterizate prin accelerații semnificative se pot utiliza metode extinse. Un exemplu este filtrul alfa-beta-gama (α-β-γ), care ia în considerare și accelerația, pe lângă poziție și viteză. Alte modele de mișcare și metode de filtrare pot oferi, de asemenea, avantaje în urmărirea țintelor care manevrează.

Diferența față de filtrul Kalman

Filtrul alfa-beta și filtrul Kalman utilizează același principiu de bază: mai întâi calculează o predicție, apoi o corectează cu ajutorul unei noi măsurări. Diferența esențială constă în modul de determinare a câștigului de corecție.

În filtrul alfa-beta clasic, cei doi factori de câștig α și β sunt fixați. În schimb, un filtru Kalman își calculează câștigul pe baza incertitudinilor estimate ale modelului de mișcare și ale măsurărilor. Aceste incertitudini sunt descrise prin matrici de covarianță și sunt actualizate la fiecare etapă de calcul.

În anumite condiții, filtrul alfa-beta poate fi considerat o formă simplificată a unui filtru Kalman cu câștig constant. În special atunci când condițiile modelului și ale măsurărilor rămân neschimbate, câștigul unui filtru Kalman poate converge către valori constante după o perioadă tranzitorie. Totuși, filtrul alfa-beta nu necesită calcularea continuă a matricilor de covarianță și, prin urmare, implică un efort de calcul mai redus.

Importanța pentru urmărirea țintelor radar

Filtrul alfa-beta este deosebit de potrivit pentru aplicațiile care necesită o estimare simplă și rapidă a poziției și vitezei țintei. Calculele sale constau în principal din adunări și înmulțiri. Astfel, metoda necesită resurse de calcul reduse și poate fi utilizată inclusiv pentru urmărirea simultană a unui număr mare de ținte.

Poziția prezisă a țintei poate fi utilizată și pentru a delimita zona în care este așteptată următoarea măsurare radar. Totuși, decizia privind asocierea ploturilor radar cu fiecare pistă de urmărire aparține procesului de asociere a datelor, nu filtrului alfa-beta în sine. O asociere eronată a măsurărilor nu poate fi corectată în mod fiabil doar prin intermediul filtrului.

La fel ca filtrul Kalman, filtrul alfa-beta funcționează recursiv. Pentru fiecare nouă etapă de calcul sunt necesare doar poziția și viteza estimate anterior, intervalul de timp și noua măsurare asociată țintei. De aceea, metoda este potrivită pentru urmărirea automată a țintelor în timp real.