Carcinotron
Figura 1: Schema de principiu a unui carcinotron de tip „O”
Carcinotron
Carcinotronul (de la karkinox, termen derivat din cuvântul grecesc καρκίνος pentru racul care se deplasează înapoi), denumit și oscilator cu undă inversă, BWO, iar în literatura mai veche și Oppositron, este un tub electronic pentru generarea oscilațiilor, având avantajul reglării electronice într-un domeniu larg de frecvențe. Carcinotronul (în original: Carcinotron, marcă comercială a firmei Thomson-CSF, în prezent parte a Thales) aparține tuburilor cu timp de tranzit și este un așa-numit „tub cu undă inversă” (Backward-Wave Tube, BWT).
Există două tipuri de tuburi cu undă inversă, diferențiate ca tip „M” sau „M-BWO” și tip „O” sau „O-BWO”. Tuburile de tip „M” sunt tuburi cu câmpuri încrucișate, similare unui magnetron. Litera O din denumirea tip O provine din cuvântul francez pentru undă l’onde și indică faptul că direcția câmpului magnetic este aceeași cu direcția fasciculului de electroni și cu direcția liniei de întârziere pentru undă.
Invenția unui oscilator cu undă inversă a fost prezentată simultan și independent de Rudolf Kompfner, un om de știință austriac stabilit în Anglia și activ la Bell Labs, și de Bernard Epsztein de la Thomson-CSF. La 31 martie 1951, Epsztein a demonstrat funcționarea unui oscilator cu undă inversă de tip M și l-a denumit Carcinotron. A fost depusă o cerere de brevet (brevet francez nr. 1 035 379;[1] brevet britanic nr. 699 893; brevet SUA nr. 2 880 355). Kompfner a inventat în 1951 oscilatorul cu undă inversă de tip O. Cererea pentru acest brevet a fost depusă la 15 mai 1952 sub numărul US 2 985 790[2] și brevetul a fost acordat la 23 mai 1961.
Figura 2: Schema de principiu a unui carcinotron de tip „O” cu linie de întârziere realizată din ghid de undă pliat în formă de serpentină
Figura 2: Schema de principiu a unui carcinotron de tip „O” cu linie de întârziere realizată din ghid de undă pliat în formă de serpentină
Carcinotron de tip „O”
Carcinotronul de tip „O” are o construcție asemănătoare cu cea a unui tub cu undă progresivă. Fasciculul de electroni este focalizat de un câmp magnetic puternic, care însă nu participă la interacțiune. Linia de întârziere este de obicei un ghid de undă pliat, ale cărui dimensiuni determină lățimea de bandă a tubului. Pentru puteri de ieșire mai mici pot fi utilizate și spirale de sârmă bobinate bifilar (vezi figura 1). Principiul de funcționare se bazează, ca și la tubul cu undă progresivă, pe interacțiunea sincronă dintre unda de înaltă frecvență din linia de întârziere și fasciculul de electroni. Totuși, în timp ce într-un tub cu undă progresivă direcția undei din linia de întârziere coincide cu direcția fasciculului de electroni, în carcinotron direcția este opusă. Atunci când unda și fasciculul de electroni se deplasează în sensuri opuse, fasciculul de electroni acționează ca element de reacție, retransmițând de la ieșire către intrare variațiile de viteză induse.
Oscilațiile sunt generate atunci când există o dispersie de fază între viteza electronilor și viteza de fază a undei pe linia de întârziere. Viteza de propagare în linia de întârziere este constantă. Viteza electronilor din fascicul poate fi modificată prin potențialul colectorului (în practică: prin modificarea tensiunii anodice!). Astfel, frecvența oscilațiilor generate poate fi modificată într-un domeniu destul de larg.
de control
Figura 3: Schema de principiu a unui carcinotron de tip „M”
de control
Figura 3: Schema de principiu a unui carcinotron de tip „M”
Carcinotron de tip „M”
Oscilatorul cu undă inversă de tip M utilizează un câmp electric E între catozi și anod, precum și un câmp magnetic B perpendicular pe acesta, asemănător celui din magnetron, pentru devierea circulară a unui fascicul de electroni. Electronii se deplasează perpendicular pe câmpul E și pe câmpul B cu viteza Ve. O interacțiune puternică apare în cazul unei dispersii de fază, adică atunci când viteza de fază Vφ a undei de înaltă frecvență din linia de întârziere este aproximativ egală cu viteza electronilor Ve. Electronii capătă o componentă suplimentară a vitezei, ceea ce conduce la gruparea lor în pachete de electroni. Electronii care se află într-un câmp electric de frânare al undei din linia de întârziere pierd energia pe care au primit-o de la câmpul electric static E și transferă această energie undei inverse de înaltă frecvență. Unda inversă are viteza Vrh și formează cu pachetele de electroni o rezonanță armonică în spațiu, ceea ce înseamnă că intensitatea câmpului electric al undei inverse atinge un maxim exact în acele poziții în care și densitatea pachetelor de electroni este maximă.
Catodul rece are un potențial mai negativ decât catodul încălzit, pentru a împiedica electronii care au absorbit energie în timpul interacțiunii cu câmpul undei din linia de întârziere să fie colectați de catodul rece. Această măsură determină și modificarea razei traiectoriilor electronilor imediat după părăsirea catodului încălzit. Colectorul C se află la potențialul tensiunii anodice și închide circuitul electric al carcinotronului.
Carcinotroanele de tip „M” pot funcționa și într-un domeniu de rezonanță al liniei de întârziere. În acest fel se obține un randament mai bun, păstrându-se totuși proprietatea de reglare electronică a frecvenței într-o anumită lățime de bandă. În cele mai multe cazuri este suficient să se monteze un singur rezonator ca reflector.
Caracteristici electrice
Puterile care pot fi obținute cu acest tip de tub sunt cuprinse între 50 și 1 000 mW. Frecvențele care pot fi generate ajung până în domeniul terahertz și sunt limitate numai de linia de întârziere. Lățimea de bandă reglabilă poate depăși în mod tipic 10% din frecvența centrală. În comparație cu alte tuburi oscilatoare, randamentul este relativ redus, fiind de numai aproximativ 20 până la 30% pentru tipul O și de până la 40% pentru tipul M, și scade suplimentar odată cu creșterea frecvenței.
Carcinotroanele au fost utilizate de la începutul anilor 1960 până la sfârșitul anilor 1970 în echipamente de bruiaj împotriva radarelor. Ulterior, în aceste aplicații au fost în general înlocuite de circuite semiconductoare. Începând din 1980, aplicațiile de laborator până în domeniul superior al terahertzilor au devenit interesante.
| Domeniul de frecvență (GHz) | Tensiune anodică (kV) |
Putere de ieșire (dBm) | |
| Banda VHF … J | 0,1 … 20 | 0,2 … 2 | 13 … 17 |
| Banda D … K | 1 … 40 | 0,1 … 0,8 | 17 … 30 |
| Banda K … O | 35 … 260 | 0,4 … 1,9 | 8 … 16 |
| Infraroșu | 260 … 1 400 | 1 … 6 | −3 … 10 |
Surse:
- Brevet FR1035379 (A): Bernard Epsztein, ’’Backward flow travelling wave devices’’, publicat la 1959-03-31
- Brevet US2985790 (A): Rudolf Kompfner, ’’Backward-Wave Tube’’, 1951-05-17, (Google Patents)
Autor: Christian Wolff, traducere în limba română: Bogdan Marinescu