Blue Vixen
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrație 1: Blue Vixen
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | bande X |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | |
| durata impulsului de sondaj (τ): | |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 160 NM (≙ 296 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
Blue Vixen
Blue Vixen (denumire în armata britanică: ARI 50019) era un radar multifuncțional ușor, complet coerent, care funcționa în banda X (denumire IEEE) sau în banda I (denumire NATO) pentru supravegherea aer-aer și aer-sol, detectarea țintelor și combaterea țintelor. Acesta a servit ca senzor principal la bordul aeronavei Sea Harrier F/A Mk 2 a Marinei Regale Britanice.
Amplificatorul de putere al emițătorului utilizează un tub cu unde călătoare. Antena era formată dintr-o antena cu fantă plată, pivotantă mecanic, cu un diametru de 60 cm. Aceasta acoperă ± 70° în azimut și ± 60° în elevație.
Primul radar a fost livrat în 1991. Acesta a înlocuit radarul învechit Blue Fox.