Zona de detectare în comparație cu zona de cercetare
Figura 1: Zona de detectare în comparație cu zona de cercetare
Zona de detectare în comparație cu zona de cercetare
Regiunea în care un radar poate detecta o țintă este denumită zona de detectare a radarului. Regiunea în care un semnal radar poate fi recepționat și detectat de un receptor de avertizare radar sau de un receptor de cercetare este denumită zona de cercetare. Ambele valori ale distanței depind de situația concretă.
Raza maximă de acțiune a unui radar și, prin urmare, zona sa de detectare sunt descrise de ecuația radarului. Raza de detectare a unui radar depinde de parametrii acestuia, precum și de suprafața efectivă de reflexie radar a țintei. Pentru compensarea atenuării în spațiul liber pe traseul dus-întors este necesară o energie de emisie suficientă.
Pentru receptorul de avertizare radar este însă relevantă numai propagarea într-un singur sens a undelor electromagnetice. Din aceasta rezultă, de asemenea, o ecuație radar pentru raza maximă de acțiune, dar numai pentru traseul de dus:
(1)
- R1-way = distanța dintre radar și receptorul de avertizare radar
- Pt = puterea de emisie a radarului
- Pr = puterea minimă detectabilă la intrarea receptorului de avertizare radar
- Gt = câștigul antenei radarului
- Gr = câștigul antenei receptorului de avertizare radar
- λ = lungimea de undă a emițătorului radar
Dacă un receptor de avertizare radar se află în interiorul țintei și trebuie doar să avertizeze că aceasta este iluminată de un radar, este suficient să detecteze fasciculul principal al antenei radar. Pentru aceasta este necesară, de regulă, o antenă cu directivitate redusă și un receptor relativ puțin sensibil, dar cu bandă foarte largă. Un receptor ELINT aflat în afara zonei de detectare este utilizat în mod obișnuit pentru a înregistra întreaga diagramă de radiație a radarului împreună cu toți lobii săi secundari. În acest caz, în ecuația radar pentru propagarea într-un singur sens trebuie utilizat nivelul mediu al lobilor secundari în locul câștigului antenei corespunzător lobului principal al antenei de emisie.
Deși figura 1 sugerează că zona de cercetare ar putea fi de două ori mai mare decât zona de detectare a radarului, în cele mai multe cazuri acest lucru nu este valabil. Lățimea de bandă și, prin urmare, comportamentul la zgomot al receptorului radar sunt de regulă reglate la valoarea cea mai favorabilă cu ajutorul unui filtru adaptat. În schimb, un receptor ELINT trebuie să funcționeze cu lățimi de bandă mult mai mari și, din acest motiv, nu poate fi reglat la o sensibilitate la fel de ridicată ca un receptor radar.