Duplexor hibrid în inel
Figura 1: Cuplor inelar simplu cu patru porturi
Duplexor hibrid în inel
Duplexoarele hibride în inel sunt, în tehnica radar, comutatoare emisie-recepţie bazate pe un cuplor inelar simplu. Această configuraţie este adecvată pentru comutarea unor puteri impulsive foarte mari.
Un cuplor inelar, denumit şi cuplor Rat-Race sau hibrid de 180°, este alcătuit de obicei dintr-un ghid de undă dreptunghiular curbat într-un cerc, a cărui circumferinţă medie este exact 1,5 λ. Toate indicaţiile privind lungimea de undă se referă aici la ghidul de undă şi la viteza de fază din interiorul acestuia. Prin urmare, aceste lungimi sunt puţin mai mari decât lungimea de undă în spaţiul liber pentru frecvenţa respectivă. Cele patru porturi sunt ramificaţii serie amplasate la distanţe de câte λ/4. Astfel, rămâne o secţiune cu lungimea de 3λ/4.
Atunci când este utilizat ca duplexor, antena este conectată la portul 1, emiţătorul la portul 3, iar receptorul la porturile 2 şi 4. În porturile receptorului sunt amplasate, la o distanţă de λ/4, tuburi cu descărcare în gaz care se amorsează în timpul emisiei şi produc un scurtcircuit în aceste linii.
Figura 2: Distribuţia câmpului electric în timpul emisiei
În timpul emisiei
Atunci când emiţătorul funcţionează, puterea sa, adică câmpul electric, se împarte în ramificaţia serie de la portul 3 în două părţi egale, defazate între ele cu 180°. Un câmp se propagă în jurul inelului în sensul acelor de ceasornic, iar celălalt în sens invers. În interiorul inelului format din ghidul de undă, ambele câmpuri trebuie să dobândească, în dreptul unui port, o diferenţă de fază suplimentară de 180° datorată întârzierii pe linie, pentru a compensa defazajul produs la alimentare. Numai atunci câmpul electric se poate propaga mai departe prin portul respectiv.
Câmpul care se propagă de la portul 3 în sensul acelor de ceasornic ionizează tubul cu descărcare în gaz din portul 4, iar fluxul de energie către receptor este blocat. Tronsonul de linie cu lungimea de λ/4 transformă acest scurtcircuit într-o impedanţă foarte mare, care la portul 4 corespunde unui circuit deschis. Această impedanţă ridicată împiedică pătrunderea energiei în calea de recepţie, deşi cele două câmpuri de la intrarea portului 4 sunt defazate între ele. Câmpul care se propagă de la portul 3 în sens invers acelor de ceasornic ionizează tubul cu descărcare în gaz din portul 2, care reflectă scurtcircuitul înapoi spre joncţiunea inelului. Totuşi, către receptor nu este transmisă energie, deoarece câmpurile care ajung la portul 2 sunt în fază. Câmpurile care sosesc în sensul şi în sensul invers al acelor de ceasornic ajung la portul 1 cu o diferenţă de fază de 180°. Luând în considerare defazajul produs la alimentare, cele două câmpuri parţiale sunt în fază în portul 3 şi sunt dirijate către antenă.
Figura 3: Comportarea unei joncţiuni în T pentru câmpuri în fază şi în opoziţie de fază
În timpul recepţiei
În timpul recepţiei, câmpul relativ slab provenit de la antenă intră prin portul 1 şi se împarte în ramificaţia serie în formă de T în două componente defazate între ele cu 180°. Una se propagă pe linia inelară în sensul acelor de ceasornic, iar cealaltă în sens invers. La portul opus 4, ambele componente au aceeaşi întârziere de ¾λ şi îşi păstrează astfel diferenţa de fază produsă la alimentare. Portul 2 se află exact la o distanţă de ½λ faţă de portul 4, iar cele două componente au acolo doar polarităţi opuse. Niciunul dintre cele două câmpuri nu este suficient de puternic pentru a amorsa tuburile cu descărcare în gaz din porturile 2 şi 4. Deoarece câmpurile ajung în aceste braţe cu un defazaj cauzat de întârzierea pe linie, energia este transmisă către receptor. Împărţirea pe două linii către receptor, cu semnale în opoziţie de fază, este avantajoasă pentru conversia ulterioară descendentă de frecvenţă.
Câmpurile electrice care ajung la portul 3 din stânga şi din dreapta au aceeaşi fază datorită întârzierilor diferite pe linii. Totuşi, ele sunt cuplate în portul 3 în opoziţie de fază şi astfel se anulează reciproc. În interiorul liniei inelare, ele se suprapun şi formează o undă staţionară.