PAR-1
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | 9 000 … 9 160 MHz
(bande X) |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | 2 000 Hz |
| durata impulsului de sondaj (τ): | 0,5 µs |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 22 kW |
| puterea medie: | 220 W |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 10 NM (≙ 18 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | 80 m, 1,2° |
| precizia de măsurare: | 2% |
| lățimea diagramei de directivitate: | course: β= 0,8°; ε= 2°
glide: ε= 0,5°; β= 3,6° |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | 2 AZ, 2 EL scans per second |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
PAR-1
PAR-1 a fost primul radar de apropiere de precizie din lume pentru aeroporturi civile.
Radarul a funcționat cu două antene pivotante pe sectoare: una mai ovală, cu polarizare orizontală pentru curs și una mai îngustă, cu polarizare verticală, pentru traiectoria de zbor. Antenele au fost rotite înainte și înapoi o dată pe secundă într-un sector de 20°. Ambele antene puteau fi comutate la polarizare circulară. Un emițător a alimentat ambele antene și a utilizat un magnetron acordabil mecanic de tip 2J51, care a funcționat în banda X.
Radarul a furnizat două stații de lucru pentru controlorii de trafic aerian, fiecare cu un Beta Scan Scope echipat cu un tub de imagine de 10 inch pentru distanța apropiată (3 mile) și pentru distanța îndepărtată (10 mile).
Radarul a fost dezvoltat de Gilfillan în 1947 și construit de ITT-Gilfillan după fuziunea cu ITT. A fost predecesorul direct al AN/FPN-33, dar avea totuși o putere redusă.