AI.23
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrare 1: AI.23
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | bande X |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | 1 000 Hz |
| durata impulsului de sondaj (τ): | 1 µs |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 100 kW |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 40 NM (≙ 74 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
AI.23
AI.23 (Radar, Airborne Interception, Mark 23), cunoscut și sub numele deAIRPASS (Airborne Interception Radar and Pilot's Attack Sight System) a fost un radar de urmărire a țintelor în bandă X dezvoltat pentru avionul de vânătoare supersonic britanic Lightning F.6. A fost primul radar monopulse de înaltă performanță din lume potrivit pentru trupe. Radarul a fost folosit pentru a controla rachetele aer-aer Firestreak și Red Top. Aceasta din urmă a fost folosită pentru interceptarea supersonică.
Radarul era un radar clasic cu impulsuri, având ca tub transmițător un magnetron de tip 65638/21. Designul radarului a fost complet analogic. Acesta folosea tuburi miniaturale în vid cu conexiuni de sârmă, tehnologie de înfășurare în cablare și răcire forțată cu aer.
420 de astfel de radare au fost construite în anii '60, '70 și '80, cu actualizări continue până la tipul AI.23D. O versiune ulterioară a fost numită AIRPASS II, dar era cunoscută și sub numele de Blue Parrot și a fost folosită la avioanele Buccaneer. Între timp, radarul a fost produs și de Marconi Electronic Systems (MES). Radarul AI.23 a fost utilizat în cadrul Forțelor Aeriene Regale Britanice, al Forțelor Aeriene din Arabia Saudită și al Forțelor Aeriene din Kuweit. Radarul a fost scos din uz în aprilie 1988.