RDR-1E
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrație 1: Antena ANT-1 a RDR-1E
(Prin amabilitatea Ostron)
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | bande X |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | 200 Hz |
| durata impulsului de sondaj (τ): | 5,5 µs |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 50 kW |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 300 NM (≙ 550 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | 3° |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | 15 min⁻¹ |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
RDR-1E
RDR-1E a fost un radar meteorologic în bandă X utilizat pe scară largă la avioanele comerciale, de exemplu, în echipamentul original al Transall C–160. Radarul a fost dezvoltat începând cu 1964.
Sistemul era destinat avioanelor rapide, avea inițial o rază maximă de acțiune de 180 de mile marine (ulterior 300 de mile marine) și avea capacități de autotestare. Posibilitatea de a regla unghiul de elevație (Tilt) face parte din stabilizarea orizontală a antenei. Reflectorul avea un diametru de 76 cm și folosea un alimentator de tip cutler. Polarizarea este liniară orizontală. Frecvența de emisie este indicată doar pe lungimea de undă de 3,2 cm (așa cum se obișnuia la acea vreme pentru radarele meteorologice), ceea ce corespunde la 9,375 GHz. Cu excepția magnetronului și a tubului de imagine, restul componentelor electronice au fost complet tranzistorizate.
La Transall, radarul a fost înlocuit din 1981 cu radarul meteorologic ORB 37 al companiei franceze Omera (în prezent parte a Thales).
Surse:
- Aviation Week, 16. März 1964
- Bendix RDR-1E install & ops manual
- Lester P. Merritt, Research Laboratories Technical Memorandum, NSSL-37, National Severe Storms Laboratory