S 600 series (Marconi)
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Imaginea 1: S 600 (Marconi) în fosta armată iugoslavă, în fundal: radarul de localizare a înălțimii S 613, © www.mycity.rs, CC-BY-SA 2.0
Imaginea 1: S 600 (Marconi) în fosta armată iugoslavă, în fundal: radarul de localizare a înălțimii S 613,
© www.mycity.rs (CC-BY-SA 2.0)
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | 590 … 610 MHz
(bande UHF) |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | 600 Hz |
| durata impulsului de sondaj (τ): | 3,2 µs |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 500 kW |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 220 NM (≙ 410 km) |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare a înălțimii: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | 7,5 sau 10 min⁻¹ |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
S 600 series (Marconi)
Seria S 600 de la Marconi a fost o familie de radare cu rază lungă de acțiune care funcționa în banda UHF pentru controlul traficului aerian militar. Aceștia utilizează o antenă cu un câmp radiant liniar, așa-numita antenă de alimentare fără strabism (squintless feed), pentru a obține o iluminare ajustată a reflectorului principal. Acest lucru permite o reducere independentă de frecvență a lobilor laterali ai antenei. Seria a inclus radarele S 650 (standard), S 650H (putere mai mare) și S 670 (antenă mai mare).
Toate unitățile au folosit o generație de transmițător cu un design de proiectare stabilizat cu cristal complet coerent, cu un tub cu undă progresivă de lungă durată ca etaj de comandă și un klystron ca etaj de ieșire al transmițătorului. Avantajul acestei benzi de frecvențe era o atenuare redusă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și o rază de acțiune destul de mare la o putere de emisie relativ mică. Dezavantajul a fost o directivitate slabă a antenei, care a trebuit să fie compensată prin dimensionarea mare a deschiderii.
Anunțul privind producția a fost făcut în mai 1967. Primul sistem complet operațional a fost prezentat la show-ul aerian SBAC de la Farnborough (Marea Britanie) în 1968. La acea vreme, această bandă de frecvență era încă utilizată pentru aplicații radar, lucru care s-a schimbat 25 de ani mai târziu, când transmisiunile de televiziune au fost din nou permise aici. Radarele au fost apoi resincronizate pe benzile L și S, dar acest lucru a avut un succes comercial redus. Antenele pentru lungimea de undă de 23 cm au fost deja dezvoltate în paralel cu versiunea UHF. Cu toate acestea, a trebuit să fie dezvoltate noi antene pentru banda S. Transmițătorul funcționa acum cu un magnetron, astfel încât avantajele unui radar complet coerent au fost pierdute.
Pe lângă radarele omnidirecționale, era de obicei operat și un radioaltimetru separat de tip S 613.