www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

SK

Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice

Ilustrare 1: Radarul SK de la bordul cuirasatului american „Texas“ (BB-35), © 2002 P. R. Yarnall, NavSource Naval History.

Ilustrare 1: Radarul SK de la bordul cuirasatului american „Texas“ (BB-35), © 2002 P. R. Yarnall,
NavSource Naval History.

Date tehnico-tactice
frecvența de lucru: 200 MHz
(bande VHF)
perioadă de repetiţie a impulsurilor:
frecvenţa de repetiţie a impulsurilor:
durata impulsului de sondaj (τ): 5 µs
timpul de recepţie:
timpul mort:
puterea în impuls: 200 … 250 kW
puterea medie:
distanţa maximă fără ambiguităţi: 162 mi (≙ 300 km)
capacitatea de separare în distanță: 550 m
precizia de măsurare a înălțimii: ±90 m, ±3°
lățimea diagramei de directivitate: 10°
numărul de impulsuri recepţionate:
viteza de rotire a antenei: 4,5 ture/minut
MTBCF:
MTTR:

SK

Radarul naval SK a fost un radar american de recunoaștere aeropurtată utilizat pe navele mari spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Era în esență un radar SC-2 extins, cu o antenă mai mare, cu șase rânduri de 6 dipoli în fața unui reflector comun cu rețea plană, cu dimensiuni de 4,57 × 5,10 m. Radarul era capabil să detecteze poziția navei. Radarul era capabil să localizeze un bombardier mediu care zbura la o altitudine de 3 000 m la o distanță de 185 km. Nu a existat o măsurare directă a unghiului de altitudine, dar a fost posibilă estimarea unui unghi de altitudine prin compararea poziției minimelor și maximelor în diferența de fază formată între semnalele de la diferite linii de dipol. Radarul a folosit un indicatorul tip A cu scări de 24, 120 și 600 km; și un indicatorul de observare circulară cu scări de 32, 120 și 200 km.

Detectarea prietenului și a dușmanului a fost posibilă datorită antenei IFF amplasate în partea superioară a antenei principale. Unitatea a folosit standardul IFF Mark Ⅳ.

O versiune ulterioară, denumită SK-2, folosea un reflector parabolic mare, realizat din tije subțiri de grătare, ca antenă radar principală, care era alimentată de un dipol la focar (a se vedea figura 2).

Radarul SK a ajuns în stare de operativitate în primăvara anului 1943 și a fost utilizat în principal pe crucișătoare, distrugătoare și fregate, mai rar pe nave de război mai mici. A jucat un rol important în Pacific, în special împotriva avioanelor kamikaze japoneze. Acesta a înlocuit vechiul CXAM-1. Până la sfârșitul războiului au fost construite aproximativ 250 de astfel de radare.

Galerie foto a radarului SK

Imaginea 2: Radarul SK-2 cu o antenă parabolică mare pe USS „Leyte“ (CV-32) în 1946.