Principiile Radiolocaţiei

SCR-270

SCR-270 (abrevierea de la: Signal Corps Radio model 270) este un radar mobil de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune, care a funcționat nominal pe o frecvență de 106 MHz (lungime de undă de 2,83 m). Acesta a fost unul dintre primele radare mobile cu rază lungă de acțiune și afișa semnalele radar pe un indicator tip A. Dezvoltat spre sfârșitul anilor 1930, a fost folosit de marina americană în cel de-al doilea război mondial. Antenele versiunii staționare (denumită SCR-271) erau montate pe o turelă.

Transmițătorul a fost dezvoltat de Westinghouse și era un oscilator de putere autooscilant cu două triode.

Întregul sistem a fost deplasat cu 6 vehicule, dintre care cel mai mare avea dimensiunile de 9,25 m × 3 m × 2,43 m. Acesta avea o greutate totală de 46,5 tone și un volum de transport de 326 m³. Radarul era gata să lucreze la transporturi la aproximativ 6 ore de la sosirea pe o nouă poziție. Echipajul era format din 7 persoane. Aproximativ 50 de persoane trebuiau să opereze radarul și echipamentul de comunicare al acestuia, în ture, 24 de ore din 24. Puterea electrică necesară de 15,5 kW a fost asigurată de un generator de 25 kVA de tip PE-74, care a fost acționat de un motor pe benzină. Consumul său a fost de aproximativ 15,2 litri de benzină premium pe oră.

Radarul este cunoscut și sub numele de Pearl Harbor Radar, deoarece a detectat din timp atacatorii japonezi care se apropiau de Pearl Harbor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, echipajul postului de comandă nu a recunoscut conținutul și semnificația semnalelor radar și a crezut că este vorba de o alarmă falsă din cauza dimensiunii neobișnuite a semnalului de ecou.