P-10 „Knife Rest B“
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrație 1: P-10 antenna
(© www.fas.org)
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | benzile de frecvenţă VHF |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | 100 Hz |
| durata impulsului de sondaj (τ): | |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 55 … 75 kW |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 200 km |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | 21° |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | 0 … 6 ture/minut |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
P-10 „Knife Rest B“
Radarul P-10 (indicativul rusesc: „Volga A“, chirilic: «Волга А», denumirea NATO: „Knife Rest B“) este o dezvoltare ulterioară a P-8 și a fost inclus în dotarea armatei sovietice începând cu 1953. Lățimea de jumătate a matricei de antene 2x2 a fost cuprinsă între 20 și 24° (în funcție de frecvență). Unghiul de elevație a fost determinat cu un goniometru, din care înălțimea țintă a putut fi determinată cu ajutorul unei nomograme. Precizia determinării unghiului a fost de până la ±2,5°. Radarul era deja echipat cu un sistem de protecție împotriva bruiajului. Sensibilitatea receptorului a fost nominal de 3 µV, iar la limitele domeniului de frecvență de 4 µV. Informațiile radar au fost afișate pe un indicator de observare circulară și pe un indicator de tip E. Din 1956, P-10 a fost înlocuit cu P-12.
