P-3 „Dumbo“
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrare 1: Versiunea mobilă a P3 (antena din stânga).
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | benzile de frecvenţă VHF |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | |
| durata impulsului de sondaj (τ): | |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | 55 kW |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 120 km |
| capacitatea de separare în distanță: | 2,5 km |
| precizia de măsurare a înălțimii: | |
| lățimea diagramei de directivitate: | 24° |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
P-3 „Dumbo“
Dezvoltarea radarului P-3 „Dumbo“ (prescurtat de la „Pegmantit 3“) a început în 1943.
O caracteristică specială a radarului P-3 este sistemul de antene, care constă în două antene care sunt folosite pentru transmisie și recepție prin intermediul unui comutator de transmisie/recepție.
Un sistem de două antene Yagi, amplasate la 7 m și 11 m deasupra solului, este utilizat pentru a determina altitudinea țintelor. Unghiul de elevație se determină cu un sistem special, goniometrul, prin compararea fazelor celor două antene.
Testarea în fabrică a P-3 a avut loc între 20 iulie și 15 august 1944, iar primele teste de autonomie au fost efectuate în ianuarie și februarie 1945. Radarul P-3 a intrat în serviciu în Rusia în 1945 și a început și producția variantei P-3A pentru vehicule.