Wassermann Radar
Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
Ilustrare 1:
Ilustrare 1:
GES. FÜR ELEKTROAKUSTISCHE U.
MECHANISCHE APPARATE M.B.H.
BERLIN KÖPENICK
| Date tehnico-tactice | |
|---|---|
| frecvența de lucru: | 125 … 158 MHz, 158 … 250 MHz |
| perioadă de repetiţie a impulsurilor: | |
| frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: | |
| durata impulsului de sondaj (τ): | |
| timpul de recepţie: | |
| timpul mort: | |
| puterea în impuls: | |
| puterea medie: | |
| distanţa maximă fără ambiguităţi: | 300 km |
| capacitatea de separare în distanță: | |
| precizia de măsurare a înălțimii: | ±300 m |
| lățimea diagramei de directivitate: | |
| numărul de impulsuri recepţionate: | |
| viteza de rotire a antenei: | |
| MTBCF: | |
| MTTR: | |
Wassermann Radar
Radarul „Wassermann“ (FunkMeßGerät 402, FuMG402) a fost un sistem de căutare omnidirecțională dezvoltat de Siemens începând cu 1940. Radarul Wassermann a evoluat de la radarul experimental Freya „lift“, în care antena putea fi ridicată și coborâtă pe un catarg de oțel pentru a măsura altitudinea. Deoarece acest proces a necesitat mult timp, mai târziu au fost montate mai multe antene suprapuse, care acum puteau fi comutate rapid și alternativ la transmițător/receptor.
Antena era formată dintr-un stâlp fix cu zăbrele rotative (mai târziu un stâlp rotund) cu o înălțime de 37 până la 60 de metri. Pe acest catarg au fost atașate cadre de susținere cu lățimea de 4 până la 12,4 metri, pe care la început au fost atașate doar antenele Freya. Variațiile antenei au influențat semnificativ unghiul de deschidere al antenei și raza de acțiune a radarului. Oglinda antenei era formată din patru câmpuri cu până la 144 de dipoli. În detaliu, antenele au fost compuse din
- Wassermann L (lumină), format din 12 linii cu 6 dipoli fiecare, (cadru de ancorare de 36 m înălțime)
- Wassermannnbsp;m (mediu) de 12 linii cu 8 dipoli fiecare (turn în consolă de 36 m înălțime) și
- Wassermann S (greu) constând din 12 linii cu 12 dipoli fiecare (turn în consolă de până la 60 m înălțime).
Pentru detectarea țintelor de la mare distanță, cele două sferturi superioare ale oglinzilor sunt activate, iar pentru detectarea țintelor care zboară la joasă altitudine, cele două sferturi inferioare. Linia dipolară de sus aparținea dispozitivului de identificare „Gemse“.
Erau necesari aproximativ 7 oameni pentru a opera echipamentul.
