Principiile Radiolocaţiei

ALTAIR

ALTAIR (ARPA Long-Range Tracking And Instrumentation Radar) este un radar de mare sensibilitate, cu lățime de bandă largă, coerent, de instrumentare și de urmărire, capabil să colecteze măsurători precise asupra țintelor mici la distanțe mari. ALTAIR suportă mai multe moduri de operare, inclusiv urmărirea și colectarea semnăturilor la VHF și UHF. Acesta face parte dintr-o rețea de senzori radar contribuitori care efectuează urmărirea spațiului de mare adâncime.

Radarul ALTAIR a fost construit inițial în 1969 ca radar de instrumentație (Radar pentru sarcini speciale de măsurare). Capacitatea de detectare a spațiului de adâncime care utilizează diferite forme de undă cu modulație intrapuls a fost instalată ca parte a sistemului UHF în 1982.[1] Radarul este un radar cu două frecvențe care funcționează atât pe VHF (155-162 MHz), cât și pe UHF (422 MHz). Antena utilizează un reflector parabolic orientabil de 150 de picioare (46 m diametru) și folosește o sursă VHF cu punct focal și o sursă UHF Cassegrain multimodală Cassegrain în combinație cu un subreflector selectiv de frecvență (5,5 m diametru).[2]

ALTAIR utilizează în banda VHF o alimentare monopuls[3] și transmite energie polarizată circular dreapta (RC) și înregistrează canale de sumă circulară stânga (LC), sumă RC, diferență de unghi azimutală LC și diferență de unghi de elevație LC. Aceste patru măsurători facilitează determinarea poziției și vitezei tridimensionale a țintei în funcție de secțiunea transversală a radarului și de timpul de funcționare. ALTAIR poate urmări independent până la 32 de ținte atât în VHF, cât și în UHF. Urmărirea simultană în ambele frecvențe permite corecția ionosferică în timp real pentru a rafina și mai mult precizia urmăririi.[2] ALTAIR are o deschidere de putere suficientă pentru a urmări sateliții geosincronizați, care se află la o distanță înclinată de aproximativ 40 000 km de senzorul de la sol.