Principiile Radiolocaţiei

Puterea echivalentă radiată

Puterea echivalentă radiată (sau puterea radiată efectivă) este o mărime definită de IEEE utilizată pentru a descrie puterea direcțională de înaltă frecvență. Puterea radiată echivalentă este combinația dintre puterea generată de emițător și capacitatea antenei de a concentra această putere într-o anumită direcție.

Este puterea totală, exprimată în wați, care ar trebui să fie radiată de o antenă de referință uniform omnidirecțională pentru a obține aceeași intensitate radiată S (densitate de putere în wați pe metru pătrat) ca și antena reală, practică, la un receptor la distanță situat în direcția lobului principal al antenei respective. Este egală cu puterea de intrare a antenei înmulțită cu câștigul antenei. O putere radiată echivalentă nu poate fi măsurată direct. Aceasta trebuie calculată pe baza mărimii măsurabile a puterii generate în emițător, utilizând mărimi cunoscute (sau măsurate separat).

În cazul în care se utilizează o antenă izotropă ca referință pentru câștigul antenei G_A, puterea radiată izotropă echivalentă este prescurtată și desemnată ca PEIR (în engleză: EIRP). În cazul în care se utilizează un dipol ca referință, litera „i“ este omisă în abrevierea și devine PER (PEIR = 1,64·PER). Atunci când se măsoară puterea de transmisie la emițătorulP_S, trebuie să se ia în considerare și pierderile L din linia de alimentare a antenei.

Puterea radiată echivalentă este utilizată în electronică și telecomunicații pentru a cuantifica puterea aparentă a unui emițător care este percepută în zona de recepție fie ca un semnal util, fie ca interferență. Este cel mai adesea utilizat pentru a indica într-un plan de utilizare a frecvențelor de către autoritățile de reglementare o putere de transmisie maximă permisă care poate fi utilizată într-o gamă de frecvențe pentru a minimiza interferențele reciproce.