Reflexie speculară
Figura 1: Reflexia la o oglindă
Figura 1: Reflexia la o oglindă
Reflexie speculară
Reflexia este o schimbare a direcției frontului de undă la o limită între două medii de densități diferite, unde frontul de undă se întoarce în mediul din care a venit. În cazul în care interfața este netedă, acest proces se numește reflexie speculară.
În descrierea matematică a difracției undelor electromagnetice, termenul „suprafață netedă speculară“ este definit ca fiind specific unei anumite lungimi de undă λ sau unui anumit interval de lungimi de undă. O suprafață netedă este o suprafață a cărei rugozitate este mult mai mică decât lungimea de undă. În practică, o suprafață a cărei rugozitate nu depășește o treime din lungimea de undă incidentă este considerată netedă. În acest caz, împrăștierea difuză care apare la o rugozitate atât de mică poate fi neglijată.
Reflexia speculară înseamnă că unghiul sub care se propagă unda reflectată este egal cu unghiul sub care a ajuns unda incidentă. Legea reflexiei speculare se formulează după cum urmează: Unghiul de incidență este egal cu unghiul de reflexie. În timpul reflexiei, există, de asemenea, un salt de fază de 180° în undă.
Un exemplu practic al efectului de reflexie a undelor de pe suprafețe relativ netede este formarea unui diagrama de radiație de antenă care implică reflexii de la suprafața pământului. Un astfel de mecanism de formare a modelelor de antenă se găsește, de exemplu, la radarele cu unde metrice, cum ar fi P-18. În cazul P-18, acesta trebuie să selecteze un amplasament radar în care nici o denivelare să nu fie mai mare de 1 m pe o rază de 1000 m pentru a reduce pierderile prin împrăștiere difuză. Această aproximație descrie relația dintre lungimea de undă a radarului și dimensiunea acestor asperități. Distanța „până la 1000 m“ rezultă din dimensiunea zonei Fresnel din jurul radarului.