Explorarea conică
Figura 1: Realizarea explorării conice, prin rotirea caracteristicii de directivitate în jurul axul electric al antenei
Figura 1: Realizarea explorării conice, prin rotirea caracteristicii de directivitate în jurul axul electric al antenei
Explorarea conică a spaţiului este utilizată de unele radare mai vechi, în special de cele de urmărire a ţintei pentru dirijarea focului.
Acest tip de explorare foloseşte o caracteristică de directivitate foarte îngustă, de tip fascicul creion, care este rotită astfel încât să execute o explorare conică. Antena radarului utilizează în acest scop un radiator care se roteşte în jurul axului, după cum se observă în figura 1. Motorul şi mecanismul de rotire a radiatorului sunt dispuse în spatele reflectorului.
La orice distanţă de radar, direcţia de radiaţie maximă a caracteristicii descrie un cerc pe planul perpendicular pe axul electric al antenei. În cazul în care acest tip de explorare este utilizat pentru urmărirea ţintei, întreaga antenă este deplasată astfel încât direcţia ţintei să coincidă permanent cu axul electric al antenei.
Explorarea conică asigură determinarea continuă a celor două coordonate unghiulare: azimutul şi unghiul de înălţare. Semnalul recepţionat de la ţintă este utilizat ca semnal de eroare a poziţiei antenei în coordonate unghiulare. Dacă ţinta se află pe direcţia axului electric al antenei, semnalul reflectat este constant pe tot timpul rotirii caracteristicii (amplitudinea semnalului depinde doar de distanţa până la ţintă). În cazul în care direcţia ţintei este diferită de axul electric al antenei (ţinta rămânând în caracteristica de directivitate), semnalul reflectat de la aceasta va fi modulat în amplitudine odată cu rotirea caracteristicii. De exemplu, dacă ţinta se află în stânga axului, ca în animaţia din figura 2, amplitudinea semnalului reflectat va fi maximă când fasciculul se află pe direcţia ţintei; amplitudinea semnalului scade rapid la minim când direcţia fasciculului se roteşte spre dreapta. Informaţiile privind amplitudinea semnalului reflectat şi poziţia fasciculului sunt aplicate unui sistem de prelucrare. Un astfel de sistem poartă numele de sistem de urmărire (de însoţire) în coordonate unghiulare. Dacă poziţia ţintei se modifică faţă de axul antenei, sistemul de prelucrare determină automat direcţia ţintei şi comandă deplasarea antenei prin intermediul unor servomecanisme, astfel încât direcţia ţintei să coincidă din nou cu axul antenei. În acest fel ţinta este urmărită automat.
Figura 2: Animaţie a explorării conice a spaţiului