Determinarea direcţiei
Ilustrație 1: Determinarea direcţiei (azimutului)
Determinarea direcţiei
Determinarea coordonatelor unghiulare ale unei ţinte este posibilă datorită directivităţii antenei. Directivitatea, numită şi câştigul directiv, reprezintă abilitatea antenei de a-şi concentra energia radiată doar într-o anumită direcţie. O antenă cu o directivitate ridicată se mai numeşte şi antenă directivă. Prin măsurarea direcţiei în care este orientată antena la momentul recepţionării unui ecou se pot determina atât azimutul, cât şi unghiul de înălţare al ţintei (elevaţia). Precizia măsurării coordonatelor unghiulare este determinată de directivitatea antenei, care la rândul ei depinde de dimensiunile antenei.
Sistemele radar lucrează în general cu unde de frecvenţă foarte înaltă. Principalele motive sunt:
- propagarea cvasi-optică a acestor unde.
- rezoluţie ridicată (cu cât este mai mică lungimea de undă, cu atât pot fi mai mici obiectele ce le poate detecta radarul).
- cu cât creşte frecvenţa, dimensiunile antenei vor fi mai reduse pentru aceeaşi valoare a câştigului.
Azimutul absolut (real) al unei ţinte radar este unghiul dintre direcţia Nord şi direcţia ţintei. Acest unghi este măsurat în plan orizontal şi în direcţia acelor de ceasornic, pornind ca referinţă de la direcţia Nord (azimut 0). (În cazul radarelor dispuse pe nave sau avioane, azimutul unei ţinte poate fi măsurat având ca referinţă direcţia de deplasare a navei sau avionului; în acest caz poartă numele de azimut relativ).)
Ilustrație 2: Variaţia amplitudinii semnalului ecou
Ilustrație 2: Variaţia amplitudinii semnalului ecou
Ilustrație 2: Variaţia amplitudinii semnalului ecou
Pentru ca determinarea azimutului să fie precisă, este necesară cunoaşterea cu exactitate a direcţiei Nord. În cazul radarelor mai vechi, aceast lucru presupune operaţiuni suplimentare, necesitând folosirea unei busole sau anumite calcule trigonometrice. Sistemele radar moderne determină această direcţie în mod automat, folosind pentru aceasta şi sistemul GPS.
Transmiterea informaţiilor azimutale
Transmiterea rapidă şi precisă a azimutului (poziţiei) antenei la sistemele de prelucrare şi indicare pentru calcularea azimutului ţintelor poate fi realizată prin următoarele două metode:
- sisteme de urmărire sincrone and
- numărarea impulsurilor de azimut (ACP), generate de codificatoare azimutale.
Sistemele de urmărire (servo) sunt utilizate de radarele de generaţie mai veche şi de sistemele de lansare rachete; ele folosesc de obicei dispozitive numite selsine (transmiţătoare şi receptoare). În cazul radarelor moderne sunt utilizate codificatoare azimutale care la fiecare rotire a antenei generează un anumit număr de impulsuri ACP (Azimuth Change Pulses). Numărul de impulsuri este direct proporţional cu azimutul antenei, aşa că determinarea poziţiei antenei se reduce la numărarea acestor impulsuri în procesor sau la indicator.
Sistemele radar mai noi acoperă spaţiul de observare fără deplasarea mecanică a antenei sau cu deplasări mecanice minime. Aceste radare folosesc deplasarea electronică a fasciculului în azimut şi/sau în elevaţie (reţele fazate de antene).