www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

ST-68U

Scurtă prezentare radarului, date tehnico-tactice
“Tin Shield” in 1992 in Altensaltzwedel
(faceţi click pentru mărire: 600·800px = 63 kByte)

Ilustrație 1: “Tin Shield” in 1992 in Altensaltzwedel

Date tehnico-tactice
frecvența de lucru: 2 850 … 3 200 MHz
(bandă E/F)
perioadă de repetiţie a impulsurilor: 0,7 sau 1,3 ms
frecvenţa de repetiţie a impulsurilor: 750 sau 1500 Hz
durata impulsului de sondaj (τ): 6 sau 12 µs
timpul de recepţie: 500 sau 1000 µs
timpul mort: 200 sau 300 µs
puterea în impuls: 350 kW
puterea medie: 3,2 kW
distanţa maximă fără ambiguităţi: 150 sau 75 km
capacitatea de separare în distanță:
precizia de măsurare: 80 m; 0,45°
lățimea diagramei de directivitate: 6,5°
numărul de impulsuri recepţionate: 600 m
viteza de rotire a antenei: 6 sau 12 ture/minut
MTBCF: 140 h
MTTR: 60 min

ST-68U

ST-68U (denumire rusă: 19Sh6; chirilică: 19Ж6; cod NATO: „Tin Shield“) a fost un radar de apărare aeriană 3D cu rază medie de acțiune în fostele țări ale Pactului de la Varșovia. Acesta a fost proiectat pentru detectarea și urmărirea țintelor la altitudini joase în condiții de interferență activă și pasivă cu reflexie puternică la sol și în condiții meteorologice dificile.

Radarul a folosit o antenă de tip „phased array“ controlată în funcție de frecvență, cu patru frecvențe de transmisie diferite și, prin urmare, unghiuri de elevație. Aceste patru modele de antene s-au suprapus, astfel încât a fost posibil un calcul destul de precis al înălțimii folosind metoda monopulse prin compararea amplitudinii. A fost implementată o recunoaștere automată a țintelor pentru un număr de până la 128 de ținte, dintre care 32 puteau fi ghidate ca piste continue. Electronica radarului a fost echipată cu un sistem BITE.

ST-68 a fost inclus în armament la începutul anilor 1980 și modernizat la ST-68UM la mijlocul anilor 1980. NATO a luat în considerare preluarea acestui radar din stocurile fostei RDG pentru forțele de răspuns la crize, deoarece era transportabil pe calea aerului și relativ rezistent la bruiaj. Cu toate acestea, acest proiect a fost abandonat din cauza problemelor imponderabile de aprovizionare cu piese de schimb din republicile succesoare ale fostei Uniuni Sovietice.