www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Radarul Secundar

Antenă cu deschidere largă în plan vertical

Figura 1: Antenă LVA

Radarul s-a născut sub presiunea războiului. Necesitatea descoperirii avioanelor „inamice” a dus la enorme investiţii intelectuale şi materiale pentru dezvoltarea tehnicii RADAR. Radarul „clasic” (numit acum Radar Primar) este prin definiţie un sistem de tip non-cooperativ, în sensul că nu necesită cooperarea „Ţintei” pentru ca aceasta să fie descoperită.

În afară de descoperirea avioanelor „inamice”, imediat s-a înţeles că Radarul este util şi pentru observarea avioanelor „amice” şi implicit pentru controlul şi dirijarea lor. Prin echiparea avionului „amic” cu un transponder (transmitter - responder), acesta trimitea înapoi ca semnal „ecou” un semnal mai puternic. Acest fapt s-a dovedit foarte util pentru observarea clară a propriilor avioane. De asemenea, transponderul putea genera un semnal codificat de răspuns, ce era retransmis către radar. Acest răspuns poate oferi mult mai multe informaţii decât cele determinate de radarul primar (ex. înălţimea de zbor, un cod de identificare sau anumite probleme ce apar la bord, cum ar fi lipsa contactului radio…). A rezultat astfel apariţia unui nou tip de radar, Radarul Secundar de Supraveghere şi a unei noi tehnici, numită radiolocaţie cu răspuns activ.

Obiectivele acestui capitol din „Principiile radiolocaţiei” constau în prezentarea principiilor de funcţionare ale Radarelor Secundare (SSR - Secondary Surveillance Radar). La început va fi descrisă schema bloc a unui sistem radar secundar (pentru modurile A şi C), inclusiv formatul semnalelor de Interogare (up-link) şi de Răspuns (down-link). În a doua parte a capitolului vor fi prezentate aspecte ale noului sistem SSR numit Modul S.