www.radartutorial.eu www.radartutorial.eu Principiile Radiolocaţiei

Acoperirea radarului

Ilustrație 1: Acoperirea radar a unui singur radar. Unghiul mort se află în centru, exact deasupra antenei radar.

Ilustrație 1: Acoperirea radar a unui singur radar. Unghiul mort se află în centru, exact deasupra antenei radar.

Ilustrație 1: Acoperirea radar a unui singur radar. Unghiul mort se află în centru, exact deasupra antenei radar.

Acoperirea radarului

Acoperirea radar caracterizează zona spațiului aerian monitorizată de un radar sau de o rețea radar.

Radarele cu două coordonate utilizează adesea antene cu un model de radiație de tip cosecan-pătrat. Fasciculul principal (lobul) unei astfel de diagrame seamănă cu un dreptunghi cu vârfurile rotunjite, care se rotește în jurul unei axe verticale. Astfel, se formează o regiune de spațiu deasupra solului sub forma unui cilindru aplatizat (ilustrat cu verde în figura 1), în interiorul căreia radarul poate detecta o țintă. Pentru radarele de control al traficului aerian, acest cilindru are un diametru de aproximativ 120 de mile marine (220 km) și o altitudine de aproximativ 10 000 de picioare (3 000 m).

Conul de tăcere

Ilustrație 1 arată că fasciculul nu acoperă toate unghiurile de la orizont până la verticală. Porțiunea din colțurile superioare nu este acoperită și se numește „conul tăcerii” din cauza formei sale. Prin urmare, este important să se știe la ce unghi începe conul, deoarece un avion care trece pe deasupra zonei radar va dispărea inevitabil de pe ecran după o anumită distanță, în funcție de înălțimea de zbor.

Pentru majoritatea radarelor, raza conului de unghi mort este de aproximativ două ori mai mare decât altitudinea de zbor a țintei. Acest lucru înseamnă că, de exemplu, o țintă care zboară la 1 000 de picioare (3 000 m) va intra în unghiul mort la o distanță de 3,25 mile nautice (6 000 m). Un alt radar sau mai multe radare aflate la o anumită distanță (aproximativ o sută de mile) sunt folosite pentru a detecta țintele din unghiul mort al radarului.

Ilustrație 2: Suprapunerea verticală a acoperirii radar: în partea de sus este situația specifică apărării aeriene, iar în partea de jos, cea a controlului traficului aerian.

Ilustrație 2: Suprapunerea verticală a acoperirii radar: în partea de sus este situația specifică apărării aeriene, iar în partea de jos, cea a controlului traficului aerian.

Ilustrație 2: Suprapunerea verticală a acoperirii radar: în partea de sus este situația specifică apărării aeriene, iar în partea de jos, cea a controlului traficului aerian.

Acoperire la altitudine joasă (acoperire la altitudine joasă)

Cilindrul aplatizat descris în figura 1 are o suprafață inferioară relativ netedă, în ipoteza unei suprafețe plane. Curbura acestei suprafețe este caracterizată de un unghi de aproximativ jumătate de grad. Acoperirea la altitudini joase (acoperirea radar la altitudini joase) este limitată de curbura suprafeței Pământului, ceea ce duce la formarea unei zone de umbră. În plus, denivelările terenului (dealuri, munți, depresiuni) influențează formarea de zone oarbe. În ciuda numărului mare de radare conectate în rețea, va exista întotdeauna o zonă de altitudine joasă, în interiorul căreia detectarea țintelor va fi dificilă sau imposibilă. Dar pentru a profita de o astfel de zonă în practică este destul de dificil pentru piloți, deoarece aceștia trebuie să știe exact unde să meargă în orice moment pentru a evita să fie depășiți de oricare dintre radare.

Vă puteți imagina dificultățile pe care le întâmpină țările din zonele muntoase (cum ar fi Elveția și Austria) în asigurarea unei acoperiri radar continue. În astfel de cazuri, radarele mobile concepute pentru a umple lacunele din acoperirea radar sunt utilizate pentru a îndeplini cerințele de securitate națională.

Ilustrație 3: Secțiunea transversală orizontală a acoperirii radar a rețelei germane de radare meteorologice (Sursa: Deutscher Wetterdienst)

Ilustrație 3: Secțiunea transversală orizontală a acoperirii radar a rețelei germane de radare meteorologice (Sursa: Deutscher Wetterdienst).

Ilustrație 3: Secțiunea transversală orizontală a acoperirii radar a rețelei germane de radare meteorologice (Sursa: Deutscher Wetterdienst)

În funcție de sarcină, acoperirea radarului se formează în funcție de diferite principii. În scopuri de apărare, ar trebui să se organizeze un câmp radar continuu la altitudini de 100 m, de exemplu. În momente de amenințare sau de apărare, această altitudine poate fi redusă și mai mult. Nu este obligatorie suprapunerea completă a unghiurilor moarte. Cu toate acestea, în sarcinile de control al traficului aerian, zonele oarbe sunt mult mai importante. Spre deosebire de sarcinile anterioare, altitudinile mai mici de 300 de picioare (100 m) la distanțe mai mari de 30 de mile nautice (55 km) de la aerodrom nu sunt importante, deoarece aeronavele se află la altitudini mult mai mari acolo. Cu toate acestea, în apropierea aeroporturilor, unde aeronavele coboară și aterizează, cerințele de acoperire radar devin mai stricte. În cazul aeroporturilor foarte mari, cum ar fi cel din München, se folosesc două radare în scopuri de redundanță. Unul este situat la nord de aeroport, iar celălalt la sud, la o distanță de numai 8 km. În acest fel, ele se suprapun peste unghiurile moarte ale celuilalt.

Serviciul meteorologic german acoperă întregul teritoriu al Germaniei cu 17 radare, fiecare cu o rază de acțiune de 150 km (figura 3). Radarele utilizate de acest serviciu sunt capabile să își rotească antenele parabolice chiar și vertical în sus. Prin urmare, acestea nu au unghiuri moarte precum radarele cu două coordonate. Acoperirea radarului la altitudini joase este, de asemenea, irelevantă pentru sarcinile îndeplinite de astfel de radare.